Parenting-ul strategic - un altfel de parenting

Exemplu:

1. Doar parintele poate aprecia si directiona evolutia copilului tinand cont de un context extins in timp (viitorul) din punct de vedere a cerintelor sociale. Copilul nu poate lua decizii in privinta a ceea ce are nevoie sa se dezvolte cu privire la urmatorii 20 de ani din viata lui. De aceea, parentajul strategic nu observa doar nevoia imediata a copilului, ci se preocupa si de orientarea si dezvoltarea copilului in raport cu cerintele sociale in dezvoltare.

In prezent si cu atat mai mult in viitor, nivelul de dezvoltare social si tehnologic are cerinte specifice de la individ – trebuie tinut cont atat de realitatea exterioara extinsa, cat si de realitatea interioara (a copilului si a parintilor) pentru a spori sansele unei dezvoltari armonioase si cu grad crescut de adaptabilitate - daca ne prefacem ca nu vedem, ca nu simtitm sau ca nu am gandit ceva anume, nu inseamna ca nu exista!

2. Parintii tind sa se lase condusi in procesul de educare a copilului dupa trairile si nevoile proprii si prea putin reusesc sa identifice corect FORMA prin care aceleasi nevoi se regasesc la copil. Spre exemplu copilul are nevoie de atentie intr-un mod diferit fata de adult, dar si motivul acestei nevoi este diferit. La fel si cu iubirea, recunoasterea, discipilna, autocontrolul etc. Sunt atat de multe pe care copilul le experimenteaza pentru prima oara si are nevoie sa le invete de la noi.

Sau, parintii au nevoia de confirmare ca fac bine ceea ce fac conform unor convingeri de tipul „ stiu ca l-am educat bine, pentru ca primeste laude, note mari etc.” si forteaza de multe ori copilul in directii care acestuia nu-i sunt neaparat caracteristice sau folositoare.

Simplu spus, parentingul strategic se axeaza nu pe CE trebuie sa gandeasca, sa faca un copil, ci pe CUM,CINE, CAND, CAT si UNDE:

Exemplu:

Copilul nu vrea sa mai mearga la scoala.

Primul impuls al parintilor este sa-si puna doua intrebari: „CE s-a intamplat de nu mai vrea sa mearga” si „CE sa fac ca sa-l conving sa mearga”.

Parentingul strategic v-a tine cont de intregul context si maximizeaza sansele de a gasi o solutie adecvata contextului. Gandind strategic, ca parinte ne vom intreba:

„ CUM de nu mai vrea sa mearga la scoala?” – ceva este in mintea copilului
„De CAND este oare aceasta problema?” – de cand gandeste, simte copilul acest lucru
„ UNDE merge copilul meu la scoala, dupa scoala etc.?” – ce se intampla in mediul respectiv
„ CINE este in preajma copilului meu?” – cine sunt persoanele cu care intra frecvent in contact
„ CAT de adecvat este sa insist sa mearga?” – daca dureaza mai mult sa identificam cauza

La toate aceste intrebari, parintele strategic se include pe sine si evalueaza ce rol a jucat sau joaca inca in manifestarea contextului problematic.

Garbo

Ultima actualizare: 30 Iulie 2014 @ 02:07

• 
• 

Mai multe despre Garbo