S.O.S: O femeie urata iubeste un barbat frumos

Toate ne dorim sa fim frumoase, iar unele dintre noi chiar s-au nascut cu acest “noroc”. Nu este si cazul meu. Probabil ca ursitoarele mele au incurcat casa si persoana. Or fi fost obosite si ametite de petrecerea la care au poposit inainte sau vreun vin mai nobil le-a sucit mintile. Or fi uitat sa vina. Sau, mai simplu si plauzibil, imi semanau teribil. Sub nicio forma frumuseti extraordinare. Iar daca semanau cu mine... inseamna ca erau extraordinare, insa frumoase.... deloc si niciodata.

Mi s-a spus de atatea ori ca sunt urata, ca am un chip inexpresiv si fad, ca nu voi putea vreodata suci mintile unui barbat interesant. Daca asa s-a spus, am ajuns la concluzia ca asa si este. S-a spus ca femeile urate au noroc in viata, ca sunt inzestrate genetic nu numai sa vaneze barbatii frumosi, ci si sa-i cucereasca, ca nu exista uratenie, ci numai fantasmagorii plasmuite de mintea unei femei ce nu crede in ea si in valorea ei. Ciudat, eu cred atat de mult in calitatile mele si stiu ca le am incat aproape ca o dau in grandomanie. Poate chiar ar trebuie sa rasuflu usurata si sa multumesc cerului ca m-a ferit de frumusete. As fi ajuns sa nesocotesc si eu adevarata valoare a oamenilor urati si frumosi, a oamenilor care inainte de toate sunt oameni.

Daca pret de cateva secunde imi imaginam ca sunt frumoasa, multumesc cerului ca am fost trezita la realitate din visarea mea. As fi fost si urata si credula. Sau daca, din greseala, cineva din cosmos mi-ar fi ascultat dorinta pe care an de an o sopteam la cumpana dintre an, sperand din tot sufletul in implinirea ei, peste ceva timp as fi fost convinsa ca a facut cea mai mare greseala din tot universul. Sa nu credeti ca ceea ce cititi sunt cateva randuri smulse din jurnalul unei urate care isi uraste semenii frumosi. Si in niciun caz nu sunt nici frustrata, nici complexata desi intr-o anumita perioada a vietii mele, recunosc, am fost.

Ma irita grozav ca oamenii ma catalogau a fi ceea ce nu eram. Ca se puneau prognosticuri pe seama destinului meu si in final toata lumea cadea de acord intr-o singura privinta, cea a mortii. O da, nu sunt ironica si nici sarcastica, se spunea o sa mor singura si nefericita. Oameni buni, sunt inca vie, nu sunt deloc singura, prieteni am! Nu multi, este adevarat, insa din categoria celor care te apreciaza pentru ceea ce esti. Am parinti pentru care nu exista copil mai frumos intr-o lume intreaga si dincolo de ea. Si ceea ce-i mai grav... iubesc si sunt iubita. Si ceea ce este chiar ingrozitor... el este un barbat frumos.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo