Cine esti tu cand eu sunt eu?

Stiu cum eram eu cand tu nu erai.. De cate ori veneai, de atatea ori eram totul. De cate ori ramaneai, de atatea ori credeam ca tu esti totul. De cate ori plecai, de atatea ori eu eram nimic. Si povestea se repeta la infinit, pana cand intr-o buna zi nimeni nu a mai plecat si nimeni nu a mai venit... Ce am fost atunci si cum am fost cand lumea statea pe loc si eu nu stiam de ce ma invart in jurul lumii, cautandu-te pe tine? Nu stiu, nu o sa aflu si vad ca nimeni nu are cea mai mica intentie in a-mi spune.

De fiecare data cand imi aduc aminte ca ai existat in viata mea, raul se intampla iarasi: ma transform intr-un strain, intr-o entitate de a carei forma am tendinta de a ma speria. Aveai un har magic de te hrani cu personalitatea altora, insa nu am inteles niciodata ce ai avut cu a mea. Deveneai mai mandru, mai frumos, mai sigur pe tine, mai hulpav pe masura ce te hraneai cu nesiguranta, cu lipsa de incredere si cu atitudini de om naiv si visator. Pana cand ai ajuns la saturatie, considerand ca nu mai ai nimic de digerat. Cat de bine imi pare ca te-ai inselat si ca te-ai oprit la timp. Mi-a ramas si mie suflu sa pot trece peste tot ce a fost.

Atunci insa cand peste plecarea ta s-a depus praf, timp si uitare, am vazut ce nici cu ochii nu vazusem: este minunat sa fii tu fara ca celalalt sa-ti aminteasca de ceea ce nu esti tu de fapt. Acum sunt bine. “Eu” am un nume... Ma numesc din nou Andreea si imi este rusine sa recunosc, dar timp de doi ani am fost dependenta. Dependenta pana la uitare de sine. Ma numesc Andreea si nu conteaza cati ani am si in cati ani nu am putut trai fara tine. Ma aflu acum in curs de vindecare totala si sunt mandra de mine. Dincolo de numele meu se afla o viata si o personalitate. Ma aflu eu. Sunt eu... De 2 ani de zile nu mai sunt dependenta de iubirea ta. Mi-am promis ca o sa fiu un om normal, ca nu o sa mai iau niciodata supradoze de iubire. De cele mai multe ori, tot ce este in exces nu poate decat sa dauneze sanatatii sufletului. Si de data asta... eu am reusit.

Nu mai sunt o leguma comestibila, proaspata si tocmai buna de pus la fiert. Nu ma mai trezesc in toiul noptii intinzand bratele dupa iubirea ta. Chiar daca nu te include si pe tine in rasaritul ei, dimineata nu mai rasadeste spaima si teroare in suflete deja inspaimantate. E drept, uneori tentatia este atat de mare incat am senzatia ca nu sunt suficient de puternica ca sa ma opun ei. Simt nevoia sa prizez, sa trag din pipa iluziilor din cand in cand, sa ma ametesc pana cand iarasi nu mai simt nimic din mine. Dar apoi... imi spun ca nu e bine. Gustandu-te chiar si pentru o ultima data, nu as mai reusi in vecii vecilor sa ma las de tine.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo