Jurnalul unei femei casatorite, dar nu indragostite

Primul an de casnicie – Astazi ma intreb cu uimire unde mi s-a dus si cea mai mica urma de luciditate pe care am avut-o vreodata. Cum de nu simt in imbratisarea lui decat respectul, afectiunea si devotamentul celui mai bun prieten? Unde e luciditatea? Unde sunt eu? Unde imi este inflacarea? Pe ce apa a sambetei s-au dus pasiunea si sangele fara de care am crezut ca o sa pot trai llinistita pana la adanci batraneti? Nu plang dupa mine. Plang dupa ceea ce as fi putut avea si nu am. Lacrimez pentru paradisul pe care nu l-am avut niciodata. Plang pentru ca simt ca ma sting inutil si ca am trait degeaba.

Al treilea an de casnicie -In sfarsit, inima mea a inceput sa bata cum trebuie. Ma tem ca nu si pentru cine trebuie. Imi este frica sa nu bata pe zi ce trece cu si mai multa putere. Unii ma percep ca pe o persoana care nu mai stie sa viseze, altii ca pe una care viseaza prea mult. Altii ma vad prea realista. Altii imi spun ca am renuntat prea devreme la visele mele. Eu ma vad o mincinoasa. Mint, ma mint, stiu si nu stiu ce vreau... As vrea sa indraznesc sa ma simt fericita cu adevarat dar ar fi tot cu cine nu trebuie. Asa ca nu. Nu o sa se poata...

Primul copil – Daca este ceva pentru care merita salvata casnicia noastra atunci este copilul meu. Mi l-am dorit atat de mult si il iubesc atat de mult... In sfarsit, am reusit sa dau eu viata persoanei care ma poate face fericita. Sunt mama. El este copilul meu. Este minunat! Ma simt minunat.

Ultima zi din viata mea de femeie maritata – A fost ziua in care semnatura mea s-a imprimat pe actul de divort. Incotro? Cine stie... Stiu ca nu mai pot trai intr-o casnicie fara dragoste. Am gasit casnicia perfecta, dar nu si dragostea pe care sa o asortez acestei casnicii. A fost ultima zi dintr-o casnicie fara iubire, o casnicie pe care au am ales-o...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo