Femeia de 40 de ani: impas si implinire

Oficial, de astazi sunt o femeie implinita (am implinit varsta de 40 de ani). Neoficial, ma simt o femeie implinita. De astazi insa, o substanta necunoscuta cu grad de toxicitate mare a fost aruncata in aerul pe care il respir. Ceva nu este tocmai in regula, m-a trasnit cea mai ciudata stare din lume. Inteleg foarte bine ceea ce sunt si ceea ce ma asteapta, dar parca nu mai inteleg atat de clar. Inteleg ca maine sau peste cateva secunde o sa-mi treaca starea de acum. Sigur maine o sa rad de mine insami, aruncand vina in spatele crizei psihologice a femeii de 40 de ani si a menopauzei care bate la usa. O sa chicotesc in sinea mea in timp ce merg spre serviciu si o sa-mi spun ca am luat-o razna. "Ce-oi fi vrand, femeie? Sa-ti transformi sufletul femeii care esti astazi in trupul tinericii care obisnuiai sa fii odata?

Probabil am ajuns sa am prea mult timp cu mine si pentru mine. Eram obisnuita sa fac totul pentru ceilalti ca sa primesc totul de la ceilalalti. Obisnuita sa mi se ceara mult, nu ma pot obisnui sa mi se ceara putin. Acasa am doi copii adolescenti care ar putea sa jure cu mana pe inima ca au cea mai matura si responsabila mama din lume. Problema nu este ca au crescut sau ca pe zi ce trece incep sa gandeasca ca niste oameni mari. Pfiu... Problema este ca pe zi ce trece au mai putina nevoie de mine si asta chiar ma sperie.

Am uitat sa-i invat ca din cand in cand si parintii au nevoie de cate o palma de educatie din partea copiilor. Sa le spun ca uneori sunt mai puerila decat ei si ca-mi vine sa dau bir cu fugitii si sa o fac fara de ei? Sa le spun ca imi vine sa arunc in lume toate probleme din lume doar de dragul de a-mi regasi insufletirea si pasiunea de altadata? Ca sunt inciudata ca mi-am incalcat promisiunea de tinerete de a nu renunta la mine de dragul altora? Jur ca nu as putea sa o fac, nu as vrea sa o fac pentru nimic in lume... As muri daca mi-as dezamagi sangele prelungit din sangele meu si carnea intrupata din carnea mea sau daca cineva m-ar invinovati ca nu-mi iubesc suficient familia. As muri daca i-as dezamagi pe cei pe care ii iubesc mai mult decat orice pe lume.

As muri pentru ca ar inseamna sa-mi iau viata cu mana proprie. Doar ca imi place atat de mult rolul meu de mama, sotie, angajata, colega, amanta permanenta si gospodina ocazionala (sau invers), de femeie care trebuie sa se descurce cu toate, de femeie prinsa intre indatoririle de serviciu si cele familiale si si ma regasesc atat de bine in el ca dupa cateva minute de profunda cugetare imi trece inciudarea. Imi plac toate acestea. Am atata iubire de viata incat ma intreb daca dand-o prea mult celor din jurul meu, nu am ramas eu cu prea putina. Dar si prea putina ramasa... tot ar fi multa. Daca este ceva pentru care trebuie sa multumesc cerului, atunci evrika! Am gasit obiectul si subiectul multumirii mele: iubirea de viata.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo