Scrisoare catre fiul meu care are autism si pentru care o sa fac intotdeauna tot ce-mi sta in putinta

Aceasta scrisoare aparuta initial pe www.theguardian.com s-a viralizat in lumea internetului. Fiindca ne-a impresionat foarte tare si fiindca orice caracterizare pe care i-am face-o ar fi inutila, am tradus-o integral si va invitam sa o cititi si voi:

Scrisoarea unui tata catre fiul sau cu autism

via www.theguardian.com

"In urma cu 6 ani, 4 saptamani si 3 zile m-am indragostit pentru prima oara. Ai venit pe lume in ultima zi cu ninsoare a anului. In ziua urmatoare, zapada s-a topit si venirea ta parea ca vesteste primavara – un nou inceput de an si un nou inceput in viata mea. Dinainte de a te naste, le-am spus celorlalti ca te iubesc. Nu stiam insa ca sentimentele pot fi atat de intense pana cand nu te-am vazut pentru prima oara. Eram tata. In bratele mele era cineva pentru care mi-as fi sacrificat viata. Cineva pentru care m-as fi luptat pana la moarte. Dragoste totala, neconditionata. Cineva pe care urma sa il vad crescand, ducandu-se la universitate, gasindu-si dragostea, apoi, poate, asezandu-se la casa lui si avand propria familie.

Foto: rasarit, familie @ Shutterstock

In scurt timp insa, m-am certat cu parintii mele, si, ca in toate certurile familiale bune, banii au fost problema. Voiau ca in testamentele lor sa-ti dea jumatate din tot, insa in conceptia lor chibzuita de Yorkshire o faceau in mod gratuit. Am atras atentia ca nu este inteligent si rational sa lasi zeci de mii de lire pe mana unui adult tanar si le-am spus sa cheltuie o parte din bani pe consultanti. Voiam sa sper pentru ce-i mai bun, insa sa planific pentru ce-i mai rau. Ma urasc ca am avut dreptate.

Nu te jucai foarte bine. Intr-un camera plina de 30 de copii, tu erai acolo, trecand repede de la o jucarie la alta, fara sa te preocupe oamenii din jurul tau si ignorand orice copil care incerca sa se joace cu tine. Vorbeai doar cu adultii, atunci cand voiai ca ei sa faca ceva pentru tine – ceva ce nu puteai sa faci singur, sau, pe masura ce timpul a trecut, doar lucrurile cu care nu te puteam deranja ca sa le faci. Pareai ca esti in propria ta lume o mare parte din timp. Vorbeai putin. Dezvoltarea ta venea si se oprea in repetate randuri, insa la 4 ani erai categoric pe radarul nevoilor speciale. Nu cu mult inainte sa incepi scoala, ti-a fost dat diagnosticul oficial de autism.

Ma urasc ca am avut in continuare dreptate. Iti iubesti mama, ceea ce e bine – deoarece ii faci viata un iad. Fara semnele exterioare, vizibile, de afectiune pentru ea, nu stiu daca ar putea sa faca fata abuzului prin care o faci sa treaca. Am vazut o femeie iubitoare, buna devenind o femeie obosita, dura, nepasatoare, lipsita de pasiune. Insa toate acestea ma tintesc pe mine, tie revenindu-ti doar ocazionul tonul de frustrare sau, in cel mai rau caz, un oftat de iritare.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare ►►►

Garbo

Ultima actualizare: 15 Iunie 2015 @ 04:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo