Povestea mea de dragoste, ura... si nimic

La final... nu a mai fost nimic

Si multumesti. Si-i multumesti atunci cand iti ureaza numai de bine si dragoste. Cu altcineva... Si iti juri cu ura ca asa o sa fie, ca o sa te razbuni prin fericirea cu un altcineva care merita iubirea ta. Si la un moment dat il lasi sa plece asa cum a venit. Fara sa te mai umileste, fara sa mai implori, fara sa mai cersesti, fara sa nasti zadarnic pretentii, fara sa mai urasti, fara sa mai crezi ca ai existat vreodata. Fara sa mai fie nimic... fara ca singuratatea sa aiba macar un gust. Si acum nimeni, nici macar timpul, nu mai decide pentru tine.

Si incepi sa speri din nou, sa crezi, sa astepti, sa te faci ca uiti, sa stii sa ierti, sa ai rabdare. Si atunci... cand iti doresti mai mult sa fie ceva... nimic. Nimic nu se intampla. Nimic din tot ce faci nu mai ti se pare bine, tot nu mai poti sa legi iubire. Totul nu te multumeste. Trece greu un an. Trec si mai greu doi. Trec alti barbati prin viata ta, iubiri mai scurte de o ploaie, mai lungi decat cea mai spontana dorinta de a ta. Iubiri care se duc asa cum vin... fara sa le retii numele celor care se credeau inventatorii ei, iubiri pe care le lasi prea lesne sa plece, fara sa le inviti sa poposeasca.

Asa incepe povestea ta de neiubire. Asa nu mai poti sa legi nimic, in afara de prietenii, cuvinte, pasiuni ratacite prin cearsafuri, somnuri fara vise, ganduri fara implinire. In sfarsit stii ce trebuie sa iubesti, dar eviti ceea ce gasesti. Nu o poti lua mereu de la capat. Asa strici totul si ramai recunoscatoare ca nu ti-ai pierdut capul. Si nu mai gasesti nici liniste, nici directie, nici sens. Iti regasesti doar viata care iti striga sa-i dai ce i-ai promis...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo