Obiceiuri daunatoare care trebuie evitate
Pe cat posibil, este de evitat ca cel mic sa adoarma cu biberonul cu lapte in gura, deoarece laptele favorizeaza inmultirea bacteriilor, fermentarea si aparitia “cariei de biberon”. Aceasta este este cea mai frecventa afectiune stomatologica la bebelusi si cauzeaza carierea dintilor, innegrirea lor pana la radacina, formarea de abcese dureroase si poate afecta dintii permanenti din os. La fel se intampla si atunci cand copilul bea orice fel de lichide indulcite din biberon (ceai, sucuri), care sunt deosebit de daunatoare, deoarece imbraca dintii in zahar pentru perioade lungi de timp.
Si folosirea suzetei dupa varsta de 2 ani este de evitat, multe studii confirmand ca acest obicei provoaca deformari ale oaselor si modificari ale pozitiei dintilor, care ulterior vor necesita purtarea unui aparat dentar. „Mecanismul are loc in urmatorul fel: dintii de sus sunt impinsi in fata, impreuna cu os cu tot, iar mandibula este impiedicata sa se dezvolte catre anterior. Desigur ca suzeta este foarte utila pentru confortul emotional al copilului, iar incercarea de a renunta la folosira ei trebuie facuta cu multa rabdare si blandete, pentru a nu produce traume care sa duca la alte obiceiuri mai daunatoare, precum sugerea degetului, ticuri nervoase, iritabilitate etc.”, recomanda doamna doctor Mihaela Dan.
La randul lui, obiceiul de a “rontai” tot timpul cate ceva este daunator, fiind recomandata mai degraba organizarea meselor, conform sfatului nutritionistilor, in trei mese principale si doua gustari. Bineinteles, dupa masa este de preferat clatirea cu apa sau chiar periajul dentar, deoarece resturile alimentare ramase printre dinti fermenteaza si produc carii, iar sucurile carbogazoase, dar chiar si naturale, contin acizi (acid citric din fructe, indulcitori etc.) care scot calciul din dinti.
Parintii trebuie sa fie atenti si la eventuale afectiuni de tip ORL ale copilului (infectii, polipi, rinite alergice, deviatie de sept etc.) care pot impiedica copilul sa respire pe nas si este indicat sa fie tratate inca din faza incipienta. „Desi pare paradoxal, respiratia pe gura oxigeneaza mai prost organismul si predispune copilul la carii prin simplul fapt ca usuca dintii de saliva care are un rol protector. Nu in ultimul rand, acest obicei poate duce la aparitia inghesuirilor dentare si modificarilor oaselor maxilare, care au loc atunci cand obrajii preseaza maxilarul superior dinspre lateral, buza superioara lasa incisivii liberi, iar acestia se deplaseaza mult spre inainte”, atentioneaza doamna doctor Mihaela Dan.
Controlul stomatologic periodic
Este indicat ca cel mic sa ia contact cu medicul stomatolog inca de la aparitia primilor dintisori. Mai apoi sunt recomandate controale stomatologice periodice, pentru a descoperi si trata din timp orice problema, inainte de aparitia complicatiilor. Folosirea vizitei la dentist pe post de “sperietoare” pentru a cuminti copilul in diverse situatii este de evitat, fiind o practica ce ar putea induce o teama care sa-l urmareasca pe cel mic intreaga viata, chiar si ca adult.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri