Eu, o treime dintr-o relatie paralela

Cand vad cum se gandesc altii la iubire, ma gandesc ca asa ar trebui sa arate si gandurile mele. Cand ii vad pe altii, ma gandesc ca asa ar fi trebuit sa arat si eu... Zambet larg, ochi in flacari sau in tandrete, suras obraznic ca la el acasa, speranta cat sa capeti si energie, incredere cat sa faci dintr-un suflet un burete, ochi mari cat sa vezi cum viitorul se asterne mare si incurajator in fata ta si credinta ca singura ta menire pe pamant o reprezinta franturile de viitor fericit. Dar eu sunt o anomalie a vietii, a iubirii, a starii de a fi, a incapacitatii de a mai putea fi omul care am fost odata. Eu nu mai gandesc asa. Eu nu mai sunt asa frumoasa.

Ce mi se intampla mie cand ma gandesc la iubire? Se intampla sa nu mai cred in ea, ea care m-a schimbat, m-a modelat si m-a format ca om. Ea in care am crezut mai mult decat in mine. Se intampla sa o blestem, sa o condamn ca a aparut in viata mea, sa o stiu cat poate fi de minunata si ma gandesc cum sa-mi traiesc restul zilelor negandindu-ma cum mi-ar fi fost langa ea. Dar trebuie sa ma obisnuiesc fara prezenta ei in viata ei, fara glasul si parfumul ei cu gust de fericire, fara ochii lui care ma imbraca, fara mainile lui care ma dezbraca, fara buzele lui care ma incalzesc si pierd pana cand bratele ma iau si ma fac sa ma regasesc. Trebuie sa ma acomodez cu gustul fad al nefericirii si sa-mi inchipui ca nu am gustat deja din fructul oprit al fericrii supreme. Trebuie sa ma obisnuiesc sa traiesc din nou cu mine. Daca nu mi-ar fi atat de greu... si sufletul atat de gol, si mintea atat de dezamagita si sperantele atat de imprastiate prin niste amintiri amare si sentimentele de ranchiuna prinse ca un cancer de ceea ce era frumos... as crede ca m-as descurca onorabil. In fapt, abia o scot la capat.

Am cel mai bun si frumos subiect de telenovele. Tragic, penibil, improscat cu jena si poleit onorabil cu minciuni si deziluzii. El, cavalerul de moda veche, deschizatorul tuturor posibilitatilor si eu, regina de moda noua, cea care se increde in posibilitati trasate. Idila cea mai simpla, frumoasa si banala a tuturor timpurilor. Iubirea te face slab. Ingamfat, egoist, slab si prost, frumos si atotputernic, rai si iad, Dumnezeu si inger, diavol si nimic... De pierdut, nu mai am nimic, iar de castigat, nu cred ca a fost vorba vreodata. De eliberat... asa da orice sa ma stiu eliberata si sa nu mai doara gandul fiecarei secunde care mi se pune in fata de acum inainte.

---

---