Se pare că în era digitală este tot mai dificil să ne desprindem de ecranele telefoanelor mobile, ale tabletelor, ale laptopurilor - atât pentru noi, cei mari, cât și pentru cei mici. Deși aceste gadgeturi sunt de mare ajutor, atunci când depășește ore bune, timpul petrecut în fața lor poate deveni o problemă pentru copii. Din fericire, cu implicarea părinților, există și soluții numai bune de pus în practică atunci când observi că cel mic fie se plictisește, fie nu își mai dorește să lase telefonul din mână. Iată câteva jocuri potrivite copiilor care au cel puțin 4-5 ani, menite să le stimuleze creativitatea și imaginația:
Construiți un oraș al păpușilor Barbie
Una dintre fascinațiile copiilor este să transpună lumea în care trăiesc în jocurile lor. Să reproducă ceea ce văd în jur. Fac asta fie desenând, fie imitând sau asamblând tot felul de obiecte și jucării pe care le au la îndemână. De aceea, provocarea de a crea un oraș special pentru papusi Barbie cu siguranță o va încânta pe micuța ta.
În cazul băieților, personajele pot fi schimbate cu eroii preferați din desenele animate. Dă-i libertatea să își extindă orașul în toată camera ei/ lui și oferă-i câteva întrebări ajutătoare. De exemplu, cum amenajați căsuța păpușii Barbie, unde se află grădinița sau locul de muncă, ce hobbyuri are, cum ați putea construi un parc pentru personajul vostru?
De asemenea, îi poți pune la îndemână câteva obiecte reciclabile (cutii de lapte, cutii pentru pantofi, caserole din plastic) cărora să le găsească un loc și o întrebuințare în orașul pe care l-ați construit împreună. În felul acesta, vei descoperi ce anume îl încântă pe copilul tău când vine vorba de joc, ce nu îi place și ce informații asimilează ușor din mediul în care crește.
Creați un colaj împreună
Colajele sunt genul de idei creative la care părinții pot apela cu încredere în serile în care cei mici încep să se plictisească. Sunt un fel de roată de rezervă care ne ajută în situații critice. Ideea este simplă. În primul rând, trebuie să alegeți tema colajului vostru (ea poate fi prima zi la grădiniță, vacanța de vară, vacanța de iarnă, un joc cu prietenii, o piesă de teatru). Folosind obiectele din lista de mai jos, trebuie să construiți un tablou pe tema dată. Iată de ce lucruri aveți nevoie pentru a vă pune imaginația la treabă:
- O foaie albă sau o planșă mare, A3, din carton;
- Foi colorate;
- Imagini cu mașini, case, blocuri, personaje, elemente din natură decupate din diferite reviste;
- Bucăți de materiale de diferite forme, texturi, culori;
- Sclipici;
- Biluțe colorate;
- Hârtie creponată;
- Lipici;
- Crenguțe, frunze;
- Nasturi;
- Acuarele, pensulă și apă;
- Culori, carioci, creioane.
Creați o lume a animalelor
Similar primului joc prezentat, puteți construi o lume a animalelor. Un fel de grădină zoologică sau o grădină cum aveau bunicii la țară. Oferă-i copilului tău câteva reviste din care să își poată decupa imagini cu animalele sale preferat, arată-i câteva filmulețe cu habitatele lor, apoi provoacă-l să construiască un spațiu asemănător, în care animăluțele să se simtă ca la ele acasă. În plus, poți nota pe câteva bilete caracteristici importante despre fiecare membru în parte: zona de orgine, cu ce se hrănește, cu ce alte animale este compatibil.
Organizați un târg dedicat copiilor
Este un exercițiu bun de pus în aplicare în vacanțe sau în weekenduri. Ideal este să implici în acest joc și alții copii sau adulți din cercul apropiat pe care să îi chemi ca participanți la târgul organizat la voi acasă. Folosiți câteva măsuțe pe post de standuri, unde fiecare copil poate expune și vinde lucruri făcute chiar de el. Copii pot aduce prajituri gătite împreună cu părinții lor, limonadă, desene făcute de ei, jucării făcute din obiecte reciclabile sau plastilină. În joc puteți folosi atât monede reale, cât și bani de la alte jocuri. În felul acesta, îi încurajezi pe copii să socializeze, îi poți învăța care este valoarea banilor, dar și ce înseamnă să fii un mic antreprenor.
Cu puțină imaginație, energie și plăcerea de a petrece timp alături de copilul tău, puteți inventa tot felul de astfel de jocuri. Puteți începe cu acestea. Observați care vi se potrivește cel mai mult și cum le-ați personaliza, astfel încât distracția să fie nelimitată.
Sursa foto: By komokv /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri