Iubire cu parfum de octombrie

Iubirea ei trecuse asa cum parfumul florilor de toamna te imbata si apoi pier ca si cum nu le-ai fi mirosit niciodata. Ii era frica de iubire, ii era teama ca steaua ei avea sa straluceasca din nou doar pentru o secunda si simtea o spaima teribila la gandul ca ea nu mai putea trai ca in trecut, nu se mai putea bucura de un zambet sau de un sarut de octombrie. Fosnetul frunzelor ii amintira insa ca ea se afla in prezent, iar temerile sale undeva in trecut. Inchise si deschise ochii ca falfaitul unor aripi de inger intarziat si gandi ca totusi venise din nou luna aceasta magica. Se chinui sa elibereze zambetul stingher ce ii incoltise de ceva vreme in trup.

Avea sa traiasca o noua iubire cu parfum de octombrie. Una adevarata, reala, cu aceleasi zambete si imbratisari, dar cu maturitatea unui om care odata a pierdut pentru ca acum sa castige. Privi oamenii, cladirile aparent fara suflare si apoi din nou la norii alb-albastri. Ea avea sa readuca speranta unor sentimente pure asa cum le traise atunci. Si de data asta nimeni si nimic nu le va mai lua inapoi. Pentru ca acum avea sa paseasca mai incet, dar cu acelasi entuziasm din trecut, avea sa priveasca dulce si misterios, dar la fel de patrunzator ca atunci si avea sa sarute incet, suav, dar pasional asa cum numai ea o putea face.

Si, dintr-o data zgomotul oamenilor pierduti in valtoarea timpului fu inlocuit de cantecul unui episod ce rula de prea mult pentru ca acum sa piara. Imaginile si inocenta lui se transformara, insa in convingerea ca tot ce traim ne pregateste pentru ceea ce va urma si nicio varsta nu e mai potrivita pentru iubire, asa cum poate fi un om ce isi vindecase in sfarsit ranile, lasand la iveala un suflet avid de iubire.

Un articol de Margot

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo