În aceste vremuri incerte, oricât de independent s-ar considera la cei 19 ani, are mai multă nevoie de tine ca oricând. Indiferent de nesiguranțe și griji, este important să îi explici că începe poate cea mai frumoasă perioadă din viața lui, o adevărată aventură provocatoare a cunoașterii și autocunoașterii. Dat fiind contextul pandemic actual, cel mai probabil bobocul familiei va face cursurile în sistem mixt, o parte online și parțial față în față, o ocazie foarte bună de a interacționa mai mult cu el dacă locuiți în capitală. Indiferent de distanță, asigură-l că are parte de sprijinul tău necondiționat, că sunteți împreună în această nouă etapă a vieții.
În acest articol, venim cu câteva idei prin care îi poți arăta concret că ești alături de el.
Confort
Dacă vine din provincie, copilul tău s-ar putea să fie inițial tentat de perspectiva de a locui în cămin. Important e ca el să aibă parte de condiții, dacă nu măcar similare cu cele cu care a fost obișnuit, măcar apropiate de aceste standarde. În caz că nu se adaptează, ori dacă locuiește cu voi, părinții, e de preferat să gândești în perspectivă și să sondezi și analizezi oferta de imobiliare bucuresti în ideea de a achiziționa o locuință. Chiar dacă după absolvire, fiica sau fiul tău se va îndrepta către un alt oraș din țară sau străinătate sau va reveni acasă, dacă este cazul, un imobil în cel mai mare oraș al țării nu poate reprezenta decât o investiție foarte bună. Vei găsi mereu chiriași sau cumpărători, vei putea folosi spațiul pentru a dezvolta o afacere, mai ales dacă tânărul urmează o facultate în urma căreia se poate orienta către activități independente (cabinet de psihologie, birou notarial, firmă de traduceri, cabinet de tehnică dentară).
Sprijin material
Foto: by Andrew Neel from PexelsOricât ar fi copilul tău de nerăbdător să se angajeze, dacă ai posibilitatea, nu îl priva de deliciile vieții de student, mai ales că este o perioadă extrem de scurtă care, fără doar și poate, va trece foarte repede. Pendularea între loc de muncă și facultate, e drept, îl va responsabiliza foarte devreme, dar în același timp îl va ține departe de petreceri, drumeții, experiențe noi. Dacă insistă și dacă situația o impune, atunci se poate angaja, de preferat în regim part-time, pentru a avea timp și de facultate. Cât privește studenția, este esențial să dispună de mijloacele materiale pentru a-și procura cărți și alte materiale didactice, haine și bani de buzunar, cât și dispozitive digitale necesare cursurilor online.
Ca student, va beneficia de foarte multe reduceri, de bilete reduse la piese de teatru și alte activități culturale, de gratuitate în ceea ce privește transportul cu mijloacele de transport în comun (autobuz, tren) și de toate aceste avantaje chiar ar fi bine să profite la maximum.
Dincolo de aceste aspecte, încearcă să comunici cu el cât mai mult, să îi împărtășești din studenția ta, să vorbiți despre ceea ce învață nou, despre colegi și profesori.
Sursă foto fr si main: by Andrea Piacquadio from Pexels
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară