Probabil că nu există copil și nici părinte care să nu fi auzit de Gașca Zurli și de Mirela Retegan, femeia frumoasă și energia creatoare din spatele fenomenului Zurli. Luna aceasta, după o lungă pauză de un an, Gașcă Zurli a revenit pe scenă cu un spectacol hibrid intitulat “SuperMAMI”. De asemenea, îi putem urmări pe magicienii veseliei și la TV, în fiecare duminică, în al doilea sezon al emisiunii “Casa Zurli”.
Într-un interviu acordat revistei Garbo, Mirela Retegan ne-a vorbit despre surprizele pe care îndrăgita gașcă ni le rezervă pe viitor, despre provocările pandemiei și ale școlii online, despre viața de părinte și de copil, despre pierderile și revenirile business-ului Zurli în contextul actual. Vă invităm să îl parcurgeți și voi!
- Cum arată o zi de muncă din viaţa ta în contextul actual? Dar o zi de relaxare? Ce face o mămică de Maya în timpul liber :)?
Mirela Retegan: Ceea ce fac eu, nu mai consider de mult o muncă. La mine nu sunt zile de muncă și zile de pauză. Atunci când am energie și simt că sunt inspirată fac, indiferent că e duminică, că e luni sau orice altă zi. Zilele mele sunt împărțite în momente în care scriu, momente în care vorbesc cu oamenii dragi, momente în care meditez, în care fac mișcare ori citesc. Nu pot să zic că am zile când muncesc de dimineață și până seara, pentru că și întâlnirile de business pe care le am, nu le consider muncă.
În zilele în care nu am energie, nu am spor și nu-mi vine să fac să fac nimic, pur și simplu nu fac nimic. Se întâmplă să stau, să mă uit la televizor, să mă plimb, să mă văd cu cineva foarte drag, să discut, să râdem de nimicuri. O zi liberă din viața mamei Mayei este la fel ca toate celelalte zile, asta dacă nu sunt plecată undeva într-o călătorie și atunci, sigur, am parte de alte întâmplări.
- Parentingul pe timp de pandemie a fost perceput drept o provocare de mulți părinți. Au existat însă și aspecte pozitive ale acestei perioade asupra vieții de părinte?
Pandemia a fost o șansă fantastică pentru foarte mulți părinți, să își cunoască în sfârșit copiii. Să-i observe, să-i atingă, să-i privească, să îi miroasă, să le gătească, să nu se grăbească în viețile lor, pentru că, din păcate, asta am devenit în ultimii ani, am devenit niște alergători de cursă lungă în viețile copiilor noștri, și scuzându-ne că facem asta ca să le oferim lor o viață mai bună, de fapt, le-am oferit o viață plină de stres.
Pandemia ne-a oprit din goana asta fantastică și ne-a obligat să mergem prin viață în ritmul în care merg copiii noștri. Părinții care au înțeles asta au luat-o ca pe cea mai frumoasă întâmplare din viața lor, au profitat la maxim de ea, și, cu siguranță copiilor lor își vor aminti de acest an ca anul în care au stat cel mai mult cu părinții lor. Ceilalți, din păcate, trebuie să mai învețe un pic ce înseamnă treaba asta cu părințeala și ce înseamnă să iei în brațe un copil și să nu-i mai dai drumul toată viața.
- Cum ați făcut față școlii online?
Pandemia a prins-o pe Maya în ultimul an de liceu și primul an de facultate, copilul meu a suferit foarte tare pentru că nu a înțeles nimic din ultimul sunet de clopoțel și prima întâlnire cu colegii de la facultate, nu s-a întâmplat nici una, nici alta și mi-a zis "Mama, eu nu știu când am început facultatea pentru că sunt în fața aceluiași computer și într-o situație, și în cealaltă". Nu-i place deloc idea de școală online, abia așteaptă să se întâlnească fizic cu colegii ei, să meargă la școală și să facă lucruri.
Altfel, eu cred că școala online le-a oferit părinților ocazia să descopere cine sunt cei care îi învață pe copiii lor. Unii sunt fericiți, alții sunt dezamăgiți, le-a dat ocazia profesorilor să evolueze, să se updateze și să facă față acestei situații și ne-a arătat, dacă mai aveam nevoie, că școala nu este doar o clădire și că ar trebui să ne pregătească nu pentru universitate, ci pentru univers.
- Casa Zurli a revenit la TV și suntem invitați la voi acasă în fiecare duminică, de la ora 09.00. Suntem ochi și urechi la noul sezon, ce magie se mai întâmplă în fiecare săptămână?
Casa Zurli este plină de surprize și de lecții de viață, lecții pe care le învață părinții prin ceea ce mi se întâmplă mie acolo și lecții pe care le învață copiii, prin ce li se întâmplă personajelor lor preferate.Am deschis ușa pentru invitați. Deocamdată vin oamenii pe care îi cunoaștem personal și despre care știm că sunt obișnuiți cu platourile de filmare, sunt vaccinați sau sunt testați. Sperăm să putem face asta și cu prietenii noștri din toată țara. Suntem fericiți că suntem în fiecare duminică de la 9 la televizor, mi-am dorit foarte mult un program de familie care să adune în fața televizorului, în pijamale, cu bolurile de cereale în brațe, și bunicii și părinții și copiii.
- După o pauză de un an, Gașcă Zurli s-a reîntors pe scenă cu un spectacol inedit și… ce surprize mai pregătiți după această experiență?
Primul spectacol după un an de pauză a fost foarte frumos și ne-a convins că putem, suntem în stare să ducem spectacolul de pe scenă în casele oamenilor și vrem să facem asta în continuare. Deja avem pregătită agenda, în Duminica Floriilor o să avem un spectacol special dedicate iepurașului și Floriilor și, de Ziua Internațională a Familiei, pe 15 mai, pregătim cel mai mare picnic național se va întâmpla în casele românilor care se vor conecta online cu noi.
- Cum ai resimțit pandemia ca antreprenoare și cât de mult a afectat pandemia businessul "Gașca Zurli"? Au fost și lucruri bune pe care le-ai învățat din pandemie?
Pandemia a lovit cel mai tare în business, am pierdut 95% din cifra de afaceri, dar asta nu ne-a oprit să creăm în continuare și să mergem mai departe, știind că lucrurile se vor așeza. Am învățat enorm din această pandemie, am învățat că mulți bani din cifra de afaceri erau bani care ajungeau la furnizori și că datorită evenimentelor noastre, foarte mulți alți oameni aveau de lucru. Sperăm să ne întoarcem acolo pentru că, din păcate, pierderile suferite de Zurli au însemnat și pierderi pentru colaboratorii și partenerii noștri de business.
- Care a fost cea mai frumoasă experiență de pe scenă trăită alături de Gașca Zurli? Poate suplini cu succes interacțiunea online cu publicul tău pe cea face-to-face?
Dacă îmi puneai această întrebare, care a fost cel mai frumos moment și dacă poate suplini online-ul, înainte de primul spectacol hybrid, aș fi zis nu. Acum nu mai spun asta, pentru că noi am simțit aceeași energie, i-am simțit pe oameni alături de noi. A fost atât de emoționant și de frumos tot ce s-a întâmplat acolo, încât oricând am lua-o de la capăt.
- Noi, oamenii mari, am devenit un pic cam triști și am uitat să ne mai jucăm. Cum să ne reînviem copilul interior și să îl lăsăm să zburde liber?
Noi, oamenii mari, ar trebui doar să ne amintim cum eram în copilărie, și să îi dăm ocazia mogâldeței care am fost fiecare dintre noi să rămână vie și să se bucure de ceea ce putem să-i oferim astăzi. Este suficient să ne uităm la un copil și la felul în care el se bucură ca să ne amintim că știm și noi să facem asta, să nu ne mai luăm atât de tare în serios. Și să încercăm să ne bucurăm de toate lucrurile simple care ne ies în cale.
- Care este secretul de a citi atât de bine inimioarele copiilor și de a intui ceea ce îi face fericiți?
Eu nu cred că e un secret să citești în inimile copiilor și să reușești să le aduci zâmbetul pe buze. Cred că unii oameni sunt făcuți pentru asta și eu fac parte din această categorie. Întotdeauna am reușit, cu ușurință, să fac un copil să zâmbească, să-i atrag atenția, să-l fac să se simtă confortabil, să se bucure de interacțiunea cu mine, să-l fac să se simtă un copil special și să înțeleagă că poate să facă tot ceea ce el își propune.
- În opinia ta, care sunt cele mai importante lucruri pe care noi, părinții, ar trebui să îi învățăm pe cei mici?
O să răspund cu ce a zis Maya atunci când a fost întrebată care sunt cele mai importante lucruri pe care le-a învățat de la mine. A învățat că fericirea se construiește în fiecare zi, că bunătatea este o alegere, noi alegem să fim buni, și că făcând ordine în viața noastră, dând la o parte toate lucrurile toxice și negative chiar putem să avem o viață frumoasă.
- Dar noi, adulții, ce avem de învățat de la copiii noștri?
Dacă reușim să învățăm de la copii inocența este deja suficient, inocența cu care ei se bucură de o întâmplare, de un om, de un joc, de o floare, de apă, de noroi, de soare, de nisip ori pietre, de tot ceea ce există deja în natură. Uită-te la un copil cum pune mâna pe o piatră, cum atinge un copac, cum se plimbă cu picioarele prin noroi și o să-ți amintești tot ceea ce trebuie să știi despre asta.
Sunt redactor Garbo de ceva timp (probabil o crâmpeie în infinitatea universului) și o mică parte din identitatea mea se regăsește și în această căsuță virtuală a lucrurilor frumoase. Am absolvit Facultatea de Litere și...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri