Cantec de ingeri

Cu timpul zilele de iarna au devenit tot mai mici si dragostea mea pentru ea tot mai mica. De fiecare data cand plecam sau veneam ma privea cu jind, cerandu-mi sarutul de bun venit sau bun ramas. Uitam uneori sa i-l dau, crezand in egoismul meu ca exista destul timp pentru asta. Ca planurile si visurile mele de adolescenta sunt mult mai importante decat manifestarea exagerata a unui om care te iubeste. Ma condamn si acum pentru asta si stiu ca voi mai indura mult pana sa imi ispasesc aceasta greseala.

O iau de mana, ma uit incet si ii soptesc ca de ceva vreme aceasta este casa mea. Ca imi gasesc incet, incet, drumul, ca nu e usor, dar nici greu stiind ca nu sunt niciodata singura in drumul meu.

Ma intreaba de trecut. De ceilalti. Doreste sa stie daca lucrurile au ramas la fel si daca toti o iubesc si isi mai amintesc de ea la fel ca mine.

Nu, oamenii uita prea usor. Cel mai adesea mult mai usor decat mine.

Dar nu ii spun asta. Pentru prima oara gasesc puterea de a o privi in ochi si de a-i spune ca iubirea ei inca ne tine uniti, dar ca fiecare isi aminteste in felul sau. Aripile bratelor sale nu trebuie sa se ingreuneze doar pentru ca nu sunt chemate la toti cei pe care odata i-a iubit.

Simt in ochii ei cum ma intreaba de cel alaturi de care a stat si caruia i-a daruit iubirea ei.

Nu stiu nici acum ce sa ii raspund pentru ca noi muritorii nu suntem ca ei , ingerii si nu stim sa pastram sfant ce odata ne-a binecuvantat. Dar nu ii spun nici asta. O mangai doar, incredintand-o ca nimeni nu il mai va iubi la fel.

Imi ia mainile intr-ale ei, studiindu-le incet, incercand sa gaseasca urma iubirii imense la care visasem incat de cand am invatat sau am redescoperit ce inseamna dragostea. O privesc incurcata. Oare nu au ajuns la ea rugile mele fierbinti in care o imploram sa plece in cautarea sufletului meu pereche?!

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo