Celei care s-a schimbat de când e mamă

de Karina Simion, blogger Micul Marc

Ma văd în oglindă și nu-mi dau bine seama. O imagine ruptă în două. Eu înainte să fiu mamă și eu acum mamă.

Părul des, bogat, vâlvoi, acum a devenit ușor șters, mai sec și mai rar. Îl pierd. Unghiile, dinții mei. Nu mai am grija lor așa ca înainte. Până și pielea mi-e ciment, de nerecunoscut.

Între ea și mine e un drum de zeci de suspine și amintiri. Veche eu, mulțumesc pentru amintiri. Nouă eu, cine ești tu? De ce încă nu mă pot obișnui cu tine?

Toate nevoile mele fizice au coborât câteva trepte în fața nevoilor copilașului meu. Dacă el bea apă, parcă îmi trece și mie setea, dacă el mănâncă, pentru mine e timp și mai târziu.Și uite că nu e. Trece. Pentru că asta face timpul. Știe cel mai bine să treacă. Iar pe acea potecă, pe acea despărțitură a timpului, eu simt că am obosit. Mă așez pe bancă. Vreau să stau de vorbă cu mine.

Sursa foto: Photo by ABDULLA M on Unsplash

Mi-e dor de libertatea de a fi eu. Mi-e dor de fragi, de atingeri, de beții de cuvinte. Mi-e dor de mine, femeie, nu mamă. Să fiu eu singura vinovată? Și de sunt, iertate să-mi fie aceste gânduri în noapte, târzii, piezișe.

Am coborât la subsol. Nu mai e nimeni înăuntrul meu. Cândva, mă păstram pe mine însămi, între rafturi de memorii, taine prăfuite. Mă scoteam de acolo doar când aveam mai mare nevoie de mine. La o durere, la un vals, la o carte-n noapte pe nerăsuflate, la un rămas-bun.

Când am adus făptura pe lume a fost greu. Nu reușeam de una singură. Așa că am coborât la subsol. Mi-am zis: hai! Iesi de acolo! Tu nu mai ai voie să ai timp pentru tine. Trebuie să mă ajuți! Nu pot de una singură. Hai, trezește-te și vino lângă mine, cot la cot cu mine.

Te-ai ridicat, ai tăcut mâlc, te-ai supus frustrată. Ce puteai să faci?

Mi-au rămas din mine o bucată de visare, o picătură de curaj care să-mi umple zilele lungi și neîncetat aceleași. Mi-au rămas din mine dorul acela care nu-mi dă pace, nevoia de libertate despre care nu mai vorbesc mamele, de parcă cineva le-ar răstigni dacă și-ar mărturisi gândul ăsta.

Sursa foto: Photo by Michelle Leman from Pexels

Poate că m-am pierdut, poate că nu-s de regăsit.

Mamele au voie să plece de acasă?

Au voie să bea un pahar de vin?

Au voie să fie și altcineva?

De ce mamele sunt icoane, regine or istorii?

Să fie ele de nepătruns, de nemaiatins, de făr’ de cutremurări?

Mă frânge nepăsarea celor din jur. Privirile. Iscodirile. Cuvintele care biciuie. Habar n-au ei ce-nseamnă să fii între tine și tine. Doar mamele o știu. Nu-i luptă, nu-i câștig, e simplă agonie. E o simplă întrebare: oare la fel voi mai fi cândva?

Să știi că… și mamele sunt femei. Și mamele au fost femei.

Au fost amante.

Au fost păcat.

Au fost dorințe.

Au fost zvâcniri.

Au fost furii. Au fost zeițe.

Ele nu pot… să mai fie?

Foto fr si main: Photo by Kate Gundareva from Pexels

---

---