Maritata cu forta

Am facut intotdeauna alegeri gresite atunci cand a venit vorba de barbati. Intr-un stadiu incipient aveam si eu clasica fantezie de a transforma "baiatul rau" intr-un mielusel, de a-l pune cu "botul pe labe" imblanzindu-l cu dragostea mea. Am cunoscut astfel barbati violenti in spatele carora nu se afla sufletul bland pe care il visam fiecare. Adolescenta mea a fost un cosmar pentru parintii mei, oameni respectabili, de "familie buna", care nu stiau in ce gaura de sarpe sa se mai ascunda atunci cand vreun cunoscut aducea vorba de progenitura lor. La 16 ani, fara a avea alta scuza decat prostia curata, am ramas insarcinata ca rezultat al unei nopti de "amor alcoolic" cu un barbat odios. Era vremuri grele cand singurul motiv pentru care eu o duceam bine si imi permiteam asemenea comportament era pozitia sociala foarte buna a parintilor mei. Avortul iesea din discutie - in primul rand pentru ca la acel moment era interzis prin lege, dar si din pricina unor motive pe care mi-ar fi greu sa le expun in numai cateva randuri. Acum cred ca ca sufletul inocent care lua nastere in mine a fost o tehnica divina de a ma trezi din mizeria de viata pe care o duceam. Parintii mei care se ferisera sa recunoasca pana la acel moment problemele mele chiar si fata de ei insisi au luat atitudine. M-au retras de la liceu si mi-au aranjat o casatorie rapida. Sotul meu, pe care la vremea aceea il uram din tot sufletul, era un barbat simplu, sarac, dar foarte muncitor. In mod normal nu ar fi intrat in discutie casatoria mea cu un barbat fara o pozitie sociala favorabila, fiindca parintii mei erau de moda veche si respectau cu strictete reguli stupide. E drept, la momentul respectiv, le-am aruncat in fata toate aceste argumente in speranta ca nu ma voi marita cu un barbat pe care abia il cunoscusem si care nu ma atragea deloc fiindca nu facea parte din categoria razvratitilor cu care eu eram obisnuita. Parintii mei nu au mai tinut cont de lamentarile mele in disperarea lor de a scapa cu fata curata, fara sa ajunga "in gura lumii". M-am trezit de la o luna la alta cu verigheta pe deget, cu o burtica in continua expansiune si cu un barbat care se astepta sa imi indeplinesc rolurile de nevasta neconditionat. Eram disperata. Nu de putine ori gandul sinuciderii mi-a trecut prin minte. Luni de zile nu am vorbit cu sotul meu. Traiam in aceeasi casa, mancam impreuna, imparteam patul - dar ne respctam cu strictete jumatatile, insa nu schimbam un cuvant. El, om rabdator din fire, nu se plangea si acceptase situatia fara niciun fel de obiectie. Era fericit ca tatal meu ii gasise o slujba foarte buna, dobandise respect datorita intrarii in familia mea si acum nu numai ca putea sa tina casa noastra dar isi ajuta si parintii care pana in urma cu cateva luni erau literalmente muritori de foame. Am dat nastere unei fetite minunate care mi-a schimbat viata. Mi-am concentrat atentia asupra ei si am prins drag de viata. Mai fericit decat mine era sotul meu. O adora in adevaratul sens al cuvantului. Vazand-l in preajma ei am realizat ca am alaturi un om cu suflet minunat si incet, incet, am prins drag de el, fara insa a-l accepta ca sot, ci numai ca prieten. Apoi a venit revolutia si valul de fobie care cuprinsese toata tara a ajuns si in provincia noastra. Mi-era teama, nu stiam nici eu bine de ce si cautam protectie in el, stalpul familiei. Nu stiu exact in ce moment am inceput sa ma simt atrasa de el, insa brusc m-am trezit ca il asteptam seara acasa cu mai mult entuziasm, ca incepusem sa ma uit in oglinda inainte sa-i deschid usa, ca imi controlam vorbele si imi faceam probleme in legatura cu parerea lui despre mine. Banuiesc ca atitudinea sa matura si felul sau de a fi stapan pe situatie intotdeauna m-au ajutat sa deschid larg ochii si sa vad ce comoara de barbat aveam langa mine. Astazi suntem cel mai frumos cuplu din toate cate cunosc. Prietenii nostri au divortat pe capete, s-au inselat reciproc, si-au scos ochii prin tribunale chiar daca atunci cand s-au luat viata lor era numai miere si zahar. In urma cu cateva luni fetita mea mi-a spus ca vrea sa se marite cu iubitul sau. Am sfatuit-o sa locuiasca impreuna cateva luni, poate chiar ani si abia apoi sa ia o decizie. Cred ca daca un cuplu reuseste sa treaca de proba "locuim impreuna" dorindu-si in continuare sa se casatoreasca atunci au sanse sa aiba o casnicie fericita. Altfel, se casatoresc in graba numai pentru a divorta in acelasi ritm alert. Laura

---

---