Noi, cumparatorii de sperante

Am trecut ieri pe la tine si nu mi-a raspuns nimeni. Probabil nu erai acasa. Daca te uiti mai atent in fata usii o sa descoperi ca am lasat un cos plin de sperante. Nu te ingrijora, sunt putine si sortate pe categorii. Cele pentru tine le-am lasat deasupra, sa nu fie strivite de greutatea celorlalte. Le-am procurat noaptea trecuta, cand gandurile mele erau la o petrecere prin cartier. Logica si ratiunea le-am trimis pe post de insotitori ca nu cumva sa se comita vreo faradelege, asa ca am ramas singura cu sentimentele mele. Ele mi-au dat ideea sa mergem la cumparat sperante. Le-am gasit intr-o vitrina care lucea ademenitor in lumina lunii. M-am apropiat sa vad termenul de valabilitate si am fost surprinsa sa vad ca puteau dura de la 5 la 50, dar nu se vedea clar daca erau zile, luni sau ani. Era totusi bine, la vremurile grele pe care le traim... Fusesera confiscate de la niste pusti galagiosi. Erau asadar cat se poate de proaspete. Pretul se putea negocia, dupa posibilitatile fiecaruia. Ca de obicei, port disponibilitatea cu mine asa ca am putut lua cate mi-a poftit inima. Cele alese pentru tine sunt mai colorate si mai dulci, insa nu prea coapte; m-am gandit sa le mai las ceva timp si pentru asta. Dupa cum spuneam, le-am pus deasupra, in partea stanga a cosului. Daca nu stii exact unde-i stanga, gandeste-te la locul in care bate inima. Exact! Acolo e stanga! M-am grabit sa ajung acasa, ca nu cumva sa ajunga gandirea inaintea mea, iar ea nu are cheie sa deschida usa. Sentimentele o poarta de obicei, pe ele le las de cele mai multe ori acasa, si cred ca e mai in siguranta la ele. Eu sper sa fii incantat de darul meu, iar pentru orice nelamurire, astept sa ma contactezi. aceeasi eu, Alina

---

---