Barbatul e cocos, femeia e doar sclava

Am condamnat intotdeauna mentalitatea tipic romaneasca, invechita si gresita. M-am considerat in diferite etape ale vietii mele ba feminista, ba moderna in gandire si am jurat ori de cate ori am avut prilejul ca nu voi permite niciodata unui barbat sa imi conduca viata. Vedeam exemple in familie (mama, bunica), dar si in randul prietenelor mai grabite la maritis: mentalitatea barbatului e neschimbata din epoca de piatra - daca ai facut marea greseala de a-i spala sosetele fara sa te roage, a doua zi vei gasi cosul de rufe plin ochi, iar el va umbla bezmetic prin casa intreband de ce nu i-ai calcat tocmai camasa pe care o dorea in ziua respectiva. Altfel spus, da-i unui barbat un deget si iti va lua toata mana, ba mai mult, te va transforma in sclava lui pe viata. La inceput e romantic: ii speli si-i calci cu drag caci ti-ai dorit o viata sa fii nevasta si sa fii aparata si protejata de barbatul puternic de langa tine. Incetul cu incetul, el uita sa spuna multumesc, iar pretentiile lui cresc vazand cu ochii: ai mainile uscate si inasprite ("Nu aratai asa cand te-am luat!"). Mancarea e la fel in fiecare zi (la inceput inventati delicatese impreuna). Esti tot timpul obosita si morocanoasa (daca gatesti si speli si calci o zi intreaga este normal sa nu mai ai chef de nimic seara). Mai grav e ca toate acestea iti par naturale: mama le face, bunica la fel, orice nevasta exemplara nu iese din acest tipar. In cazul in care mai rasare vreuna care sa se puna pe sine pe primul loc si care da fuga la coafor dupa programul de lucru si nu la coada cratitei, este catalogata prin cuvinte care nu mi-ar fi permis sa le mentionez aici. Naturale mi-au parut si mie chiar daca, asa cum spuneam, ma voiam femeie moderna. Cautam barbatul care sa fie posesiv, gelos si dur ("barbat adevarat, nu pampalau!"), sa stie sa puna piciorul in prag, sa taie si sa spanzure, dar in ciuda tuturor acestor trasaturi, sa fie un adevarat mielusel in prezenta mea: pentru ca ma iubeste si-mi vrea binele, pentru ca ma pretuieste atat de mult incat nevoile sale coboara o treapta in topul prioritatilor. In mod inconstient structurasem portretul tatalui meu, excluzand toate acele trasaturi pe care nu le apreciam. Si cautam, in mod stupid, precum o kamikaza, exact acel barbat care sa semene cat mai mult cu tatal meu. Spre nefericirea mea l-am si gasit. Imi imaginez acum ca si mama saraca se indragostise la fel ca si mine, cu valul peste privire, neavand habar ca pretul iubirii sale va fi slugaria pana la adanci batraneti. Eram fericita in naivitatea mea cu toate ca omul pe care il iubeam imi facea fiecare zi tot mai amara. Iubeam si nimic altceva nu mai conta! Norocul meu, spre deosebire de al mamei mele: eu am fost inselata inainte sa ma marit si sa fac copii. Am aflat, am suportat, dar nefericita cu care m-a inselat l-a atras in mrejele sale si l-a luat definitiv. Am urat-o pe atunci pe cat de mult o compatimesc acum. Singura, inselata si parasita de barbatul vietii mele am ajuns in fata unui psiholog. Au fost necesare luni intregi de terapie pentru a reusi sa rostesc cu voce tare cuvintele care mi-au schimbat viata: "Bunica si-a dorit un asemenea barbat si a fost nefericita. Mama si-a dorit un asemenea barbat si a fost nefericita. De ce mi-as dori si eu un asemenea barbat?". Nu a fost atat de usor pe cat suna. Mentalitatea conform careia barbatul trebuie sa fie capul familiei este inradacinata in structura cromozomiala a romanului. Barbatilor le convine, iar femeile perpetueaza mitul "masculului adevarat". Mi-a luat ani intregi sa inteleg ca o femeie nu poate fi fericita decat intr-un cuplu in care egalitatea este regula de baza, in care sarcinile, bucuriile, raspunderile si succesele sunt impartite pe jumatate la fiecare din parteneri. Iar astazi eu fac parte dintr-un asemenea cuplu. Soarta a facut sa-l reintalnesc pe barbatul de care va povesteam mai sus. Era impreuna cu sotia lui - o amarata cu mainile inasprite si cearcane adanci. I-am plans de mila si am hotarat sa va povestesc si voua aceasta mica istorioara. Stiu ca nu va fi de ajuns sa va conving ca nu am fost invatate ce trebuie sa ne dorim. Dar le invit sa isi spuna povestea si pe acelea dintre voi care sunt "patite" si inteleg exact mesajul pe care vreau sa il transmit. Daca o singura poveste nu va poate convinge, aflati ca in Romania exista sute de mii de astfel de povesti! Este nevoie doar sa le ascultati! Un articol Alice

---

---