Cum sa-i spui "Pa. Nu ma mai intorc!" barbatului care nu te mai iubeste...

Sunt omul cu cele mai multe imperfectiuni din lume, dar nu, nu consider ca acesta ar fi defectul meu major. Despartirile… le traiesc pe toate cu isteria si nervul celui care a invatat ca tot ce-i frumos nu poate sa se sfarseasca fara un final dramatic. Despartirile mele urmeaza un scenariu identic. Stiu cand vine inceputul sfarsitului… Imi apar cearcane negre sub ochi. Imi piere apetitul pentru inghetata. O urasc pe mama care imi este cea mai draga fiinta de pe pamant. Ultimele nopti le pierd cercetand peretii, incercand sa dialoghez cu mine. Nu cred ca avem prea multe sa ne spunem. Purtam fie dialoguri seci, fie intepatoare si acide. Este intotdeauna dimineata cand primesc vestea. Ii astept telefonul de zile intregi. Daca suna, mi-as dori ca sunetul telefonului sa inceteze. Nu cred ca sunt pregatita pentru ceea ce o sa urmeze. De fapt nu, nu sunt…

Opreste-o insa daca poti… Vestea vine oricum… cu aceeasi forta gravitationala care ma face sa alunec pe gheata cand port tocuri…. te loveste chiar atunci cand te astepti cel mai tare. Vine via telefon, via e-mail, via direct buzele barbatului pe care aveam impresia ca il iubesc, via un prieten care iti spune despre ispravile amoroase pe care prietenul tau le face in cartier. Stangace cum sunt, ma impiedic de masuta de langa pat. Imi scapa de fiecare data o injuratura destul de grosolana si nu mai gasesc finetea de-a o retine. Dau vina pe cafeaua pe care nu am apucat sa o beau inca… Daca nu m-as simti sufleteste atat de rau, mi-as da o palma pentru cuvintele vulgare care mi-au scapat. Caut sa ma abtin, dar nu ma straduiesc prea mult.

Stiu ca mi-ar fi instantaneu mai bine daca as lasa lacrimile de crocodile sa-mi umfle sughiturile… De ce sa nu plang daca asa simt? Plang. Rezultatul ma ingrozeste insa: minim 5 pachete de servetele. Imi vine apoi sa rad cand imi dau seama ca, cu fiecare barbat de care m-am despartit, volumul lor scade simtitor. Lectie de economisire pe timp de criza…

Ma agat apoi de iubire ca de ultimul colac de salvare pentru ca nimic nu pare sa ma faca mai fericita decat gustul unei tigari trase la nervi si sentimentul de a iubi si a fi iubita. Evident, imi spun ca sunt proasta si tolomaca daca o sa incerc sa mai repar ceva, insa asta nu ma impiedica sa-l sun inapoi... Sun inapoi… ‘stii… as dori niste explicatii”…. Le primesc… nu le primesc… le primesc pe jumatate… “unul din barbatii vietilor mele” (de fiecare data cand m-am indragostit mi s-a parut c-am murit si inviat la loc – stupid me!!) baguie ceva de o alta femeie sau de incapacitatea mea de a-l mai face subit fericit… Nu mananc cateva zile…. slabesc cinci kilograme si, in afara de silueta mea, nimeni nu pare ca se bucura. Ma chinui sa vad cat fac unu si cu unu si sa inteleg jocul asta de pacalici al iubirii care ba e, ba nu e… Pesemne ca cineva mare s-a jucat de mic de-a baba oarba care vrea sa vada… Dupa cel mult cateva saptamani, ma intorc de unde am plecat. Arunc servetelele, imi redecorez peretii, ii arunc amintirile, zambesc luminos oamenilor frumosi pe care ii intalnesc in cale. Nu redevine totul ca inainte... dar pot sa o iau din nou de la capat… sa iubesc.. sa ma despart… sa iubesc… sa urasc... sa iubesc… atunci cand spun ca nu mai am ce, sa descopar uimita ca tot mai am de daruit… “Nah, zapacito, nu ti-am spus eu tie ca poti?”

Am mai spus poate… sunt omul cu cele mai multe despartiri la activ. Traiesc iubirile intens, pasional pentru ca nu pot exista astfel. Nu stiu sa ma despart ca toti semenii meu: frumos, cu demnitate, curat. Dau papucii, ii iau inapoi, mi se dau papucii, ii iau si nu ii mai dau inapoi… Altii stiu sa spuna "adio" si sa-si pastreze amintirile. Eu le arunc la gunoi. Si am puterea de a ma indrepta cu ele catre ghena mea speciala de colectare permanenta. Despartirile mele…. trebuie sa fie intotdeauna incarcate de drama, lacrimi, rasete isterice, ura, dorinta de razbunare, plansete, isterii, reprosuri, descarcari de nervi si usurari verbale. Pentru ca mai apoi sa-mi vad linistita de viata care va urma...

De data aceasta insa, scenariul despartirilor a fost diferit… N-am putut sa plang, n-am putut sa rad, n-am putut sa fac haz de necaz sau sa-mi fac curaj sa cer explicatii. De data aceasta doare aici, in piept. Doare pana la absurd. Ma tine asa de prea mult timp ca sa ma mint ca buba trece singura. Este exact cum spunea cineva aici, pe forumul Garbo, mai bine de atat nu pot descrie:

“e dimineata si nu ma pot trezi...

---

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

---