Ma omoara al meu daca...

Daca Ludovic al XIV-lea a daruit lumii expresia „Statul sunt eu“, semenii lui din secolele urmatoare au profitat de sensu-i pentru fel de fel de parafrazari. Una dintre acestea, si nu s-ar putea spune ca e foarte recenta, ar fi: „Universul barbatului sunt eu, femeia“. Adica: tot ce face el e pentru a ma cuceri, pentru a pastra dragostea mea. Vreau luna de pe cer? Mi-o aduce. Vreau o haina de blana, deoarece sunt o fire mai prozaica? Nici o problema. Dorintele mele sunt porunci dulci; pentru ca e supusul meu, prin dragoste. Literatura abunda de exemple in acest sens.

Numai ca… viata din afara copertelor cartilor e altfel. Rolurile sunt inversate, chiar daca femeia are sentimentul fals al puterii, al influentei asupra partenerului. Universul acestuia e, intr-adevar, ea, femeia, dar substratul propozitiei nu are nici o legatura cu luna de pe cer. Ci cu gatitul, spalatul, calcatul, confortul – pentru el. Puterea se risipeste in gesturile cotidiene, si ea devine sclava lui, uneori neintelegand ca rolurile s-au schimbat de mult. Sau ca victoriile, deciziile ei sunt asupra lucrurilor marunte: poate gati ce doreste, se poate uita la ce telenovela ii place, ii cumpara sotului ciorapi dupa gusturile sale si nu ale lui.

Se grabeste insa sa ajunga acasa la timp, fiindca „atata-mi trebuie daca afla ca am trecut pe la tine“ – adica pe la prietena de-o viata. Nu ia nici o hotarare importanta de una singura, nu fiindca acestea se stabilesc de comun acord, ci pentru ca numai el stie ce e bine si ce nu. „Ma omoara al meu daca…“ e rostit si cand trebuie sa plateasca fondul scolii, si cand s-a stricat masina de spalat si reparatul costa o jumatate de salariu.

Acest „ma omoara“ – metaforic vorbind, desi in unele cazuri e destul de aproape de sensul concret – marturiseste dependenta femeii de barbat. Supunerea, acceptarea unui rol inferior in casnicie, in relatia cu celalalt. Distrugerea personalitatii. Fiindca o femeie de 22 de ani care se uita cu jind la o alta, tunsa baieteste, si declara, cu amaraciune, „ Si mie imi cade parul foarte mult, dar ma omoara al meu daca ma tund“, este un om caruia sufletul ii este mutilat, iar personalitatea, zdrobita. Trista este nu acceptarea situatiei, nu faptul ca asemenea femei nici macar nu-si dau seama ca sunt doar umbre supuse ale barbatului. Ci tineretea acestor femei care, o viata de acum incolo – nu cinci ani, nu zece – vor trai sub teroarea acelui „ma omoara al meu daca“… Pentru aceste femei, mileniul III, cu toate sperantele pe care le naste, nu reprezinta decat o cifra.

Un eseu de Carmen Musat-Coman, eseu inclus si in "Cum s-a facut de-am ramas la cratita"

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo