Scrisoarea unor copii catre parinti

Ne-am gandit de nenumarate ori la cat de frumoasa a fost o anumita perioada din copilaria noastra, la cat de fericiti eram cu voi doi impreuna, la voi doi zambitori, ne-am privit in oglinda si ne-am rugat sa fim si noi la fel. Erati parintii perfecti, pentru care toti ceilalti copii ar fi dat orice, dar care nu era decat o aparenta. Am urat intotdeauna faptul ca v-ati ascuns, ca ati creat o stare de tensiune, de incordare incredibil de apasatoare, datorita unor prostii, datorita unui orgoliu nemasurat, unei mandrii nejustificate.

Noi, in copilaria noastra, am crezut ca e doar o perioada mai rea pentru amandoi, o oboseala specifica maturitatii, responsabilitatilor, pentru ca niciodata nu ne-au lipsit bunurile materiale si ne-am imaginat ca este munca grea pe care trebuie sa o depuneti in fiecare zi pentru a ne asigura confortul financiar.

Dar nu ati inteles ca noi nu aveam nevoie de asa ceva , atat vreme cat voi erati intr-o continua cearta, intr-un nesfarsit carusel de nervi, un montagne russe de neintelegeri. Nu v-ati intrebat ce simtim noi, unde incepe si se termina suferinta noastra, ati fost egoisti, amandoi, fara sa va pese de sufletul nostru. Banii nu sunt suficienti pentru a bucura complet pe cineva, voi o stiatai prea bine; incercati, intr-o anume masura, sa nu se rasfranga asupra noastra nimic din ceea ce traiati voi, dar nu este asa simplu…

V-am privit si v-am admirat din clipa in care am constientizat existenta noastra si rolul vostru in viata noastra si am avut o copilarie linistita, pana cand... pana cand ai inceput tu, tata, cu nemultumirile tale si tu, mama, cu injosirile tale nejustificate. Sunteti amandoi, doua caractere puternice, doi oameni extrem de inteligenti, doua peroane extreme de atragatoare, doau personalitati distincte care, pana nu demult, faceau corp comun. Ne-ati povestit de tineretea zbuciumata, de echipa superba pe care ati facut-o in timpul facultatii, de dragostea ce ati simtit-o unul fata de celalalt.

Unde a disparut ea? Cand s-a evaporat? Pe ce cai ati pasit si cand anume? Ce v-a determinat sa va raciti relatia, sa va indepartati, sa nu mai comunicati, sa nu mai aveti taria de a infrunta orice obstacol? Nu acceptam ca scuza nici serviciul, nici stresul, nici pe “altcineva”, pentru ca intre voi nu trebuia, pur si simplu, nu trebuia, sa intervina rutina! Iar daca, totusi, a intervenit, nu trebuia sa o lasati sa va devasteze vietile!

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo