Nevoia de a iubi si de a fi iubit

2. A doua etapa, pe care o denumesc fuziunea sau simbioza, coincide cu mariajul clasic din societatea noastra. Se cauta un partener pe gustul nostru, care raspunde aspiratiilor noastre si incepem cu el o relatie pe care o vrem stabila, durabila, unica, fidela, privilegiata. Orice interes este axat asupra celuilalt printr-un atasament exclusiv. Este perioada monogamiei, a fidelitatii: "Te iubesc. Ma iubesti, ne vom iubi toata viata. Nu iubesc pe nimeni altcineva. Iti voi ramane fidel(a) pentru totdeauna". Aceasta perioada este exaltanta, plina de bogatie sentimentala, spirituala. Fiecare este coplesit de prezenta sau existenta celuilalt. Vreti sa faceti totul impreuna: sa locuiti impreuna, sa mancati impreuna, sa dormiti impreuna, sa calatoriti impreuna, sa construiti o casa impreuna si, daca se poate, chiar sa munciti impreuna. Este timpul logodnei, al lunii de miere... Poate dura mult timp, toata viata, dar nu pentru toti. Numai pentru foarte putine persoane. Schimbarea acestei situatii necesita o evolutie sau este generata de conflicte. As crede ca ambele cauze au partea lor de contributie. Aceasta perioada de fuziune se intinde de la 20 la 40 sau 50 de ani. Ea acopera timpul cuvenit cresterii copiilor.
In orice caz, la inceput, cuplul "isi face propriul cuib" si fiecare dintre parteneri ajunge chiar sa renunte la orice manifestare a vietii sociale in absenta celuilalt. In timpul tineretii mele am constatat, cu surpriza, cat de numeroase erau persoanele active din punct de vedere social, in cadrul manifestarilor specifice tinerilor sau in politica, dar care, dupa ce se logodeau sau se casatoreau, dispareau complet de pe scena publica. Aceasta disparitie seamana cu un fel de inmormantare. Presupun, vazand o frecventa mare a unor asemenea cazuri, ca acest comportament raspunde unei importante nevoi si nu numai unei ideologii: nevoia de a-ti construi un camin, de a-ti crea o familie, de a-ti creste copiii. Toate aceste aspiratii reclama o relatie stabila, durabila si unica necesara, se pare, pentru a ocroti bunastarea copiilor. Este o epoca eroica, mai mult sau mai putin stoica si destul de frustranta in raport cu orice alta placere. Cei doi petrec tot anul impreuna, merg impreuna in vacanta si exclud oarecum lumea exterioara
3. In sfarsit, vine ultima etapa, cea a autonomiei in sexualitate. Candva, credeam ca la numeroase cupluri ea apare la 40 sau 50 de ani. Ea tinde insa sa apara mai devreme cu cativa ani. Aceasta schimbare se face, fara indoiala, in favoarea evolutiei sexuale, a libertatii obtinute printr-un control mai bun al nasterilor. Cuplul aproape ca a incheiat procesul de educatie a copiilor, iar interesul amoros pentru partenerul de viata are tendinta de a se estompa. Se instaleaza o anumita deprindere, pentru unii incepand din primii ani de viata in comun, iar pentru altii cativa ani mai tarziu, dar in general dupa varsta de 40-50 de ani.

---

---