Viata, o calatorie...

Citate despre familie și copii: Expresii pentru iubirea și unitatea familială

22 Noiembrie 2024

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

14 Noiembrie 2024

14 Martie 2011 publicat în Familie

Am inteles ca viata unui om este o competitie. Am trecut prin rai si iad, prin foc si para. A fost bine, a fost rau, am gresit si am iertat. Necazurile, greutatile, lipsurile si boala nu m-au speriat, ci dimpotriva. M-au intarit si m-au determinat sa capat mai multa incredere in fortele proprii.

Dar... acei care nu au cunoscut durerea, lipsurile si necazurile nu pot sa creada ca boala te poate ingenunchea.

Probabil ca nu era suficient atata durere in familie. Am mai primit o palma, si mai grea..... La sfarsitul anului 2009 (27.dec.), sotul meu, in varsta de 57 de ani, a suferit un accident vascular -urmat de doua interventii chirurgicale la cap - in urma caruia a ramas imobilizat la pat. Starea sanatatii sale se inrautatea pe zi ce trecea. La externare din spital, medicul i-a mai acordat cu foarte multa generozitat doar 72 de ore de supravietuire, consolandu-ma ca... asa e viata.

Mobilitatea sotului meu s-a redus. A devenit necooperant, incoerent. Nu mai putea manca, nu mai putea inghiti, era ceva ce nu se poate descrie in cuvinte. Incercam sa-i dau apa cu seringa, dar se ineca foarte tare... In perioada aceasta a slabit de la 89 de kg- la 64 de kg, avand o inaltime de 1,88 cm. Dumnezeu vegheaza, ne invata, ne indeamna si ne avertizeaza ce trebuie sa facem, dar uneori suntem "orbi si surzi". Lupta cu boala a continuat tot acest timp. Si nu este usor. De aceea, am sa va
spun ca" VIATA" este ca o cutie cu bomboane de ciocolata asortate. Fiecare bomboana este o parte din viata. Unele sunt tari, altele bogate in nuci, unele sunt dulci, altele moi. Fiecare in felul ei...

Am aflat ca sanatatea nu este un DAT cu care te nasti si mori, fara un efort individual. In cursa vietii noastre, am avut cele mai grele incercari, dar ne-am trait viata asa cum ne-a harazit-o Dumnezeu. Fiecare om este o poveste, un destin. Sotul m-a lasat asociat in lupta contra bolii. De fapt... nu l-am lasat pe sotul meu in postura de parazit.

Nopti nedormite, cu lacrimi pe obraji... In noaptea dintre anii 2009-2010, intr-o noapte geroasa de iarna, am intrat la terapie intensiva sa-l rog suspinand sa nu ma paraseasca. Vocea mea rostea cuvinte de dragoste, glasul meu se juca cu viata mea si suna prea aspru, prea trist, prea abrupt. Am urlat de zeci de mii de ori de atata durere, mi-am muscat mainile de atata suferinta ce mi-a macinat viata si sufletul. Cu fetele langa mine pe holurile spitalului, simteam ca mi se sfarseste viata.