Iubire dupa gratii

Cu greu m-am hotarat sa va scriu pentru ca nu stiu cum voi fi privita. Ce pot sa va spun despre mine, sunt o fata frumusica, am 25 de ani si sunt asistent manager la o firma. Nu am foarte multi prieteni si toata lumea crede ca sunt singura. Adevarul este altul. La varsta de 17 ani m-am indragostit si inca sunt cu el . Din prima clipa parintii mei nu au fost de acord pentru ca el nu-si terminase studiile si nu stiu de ce dar mereu au fost suspiciosi in privinta lui.

Am trecut prin clipe grele, certuri si pedepse, dar eu tot reuseam sa fug sa fiu cu el. Il iubeam si il iubesc enorm. Chiar am vrut sa fugim impreuna dar ne-am razgandit in ultima clipa.
In cele din urma parintii mei au acceptat vazand ca nu se mai pot opune la nesfarsit si relatia noastra parea in regula. Insa de aceasta data eu nu eram ok, il priveam si vedeam cum se schimba. Avea un comportament extrem de haotic. Intr-o zi am aflat ce se intamplase: se droga. A fost un soc puternic pentru mine, nu-mi venea sa cred ca este real. Nu observam pentru ca se injecta undeva in zona piciorului. Brusc, toate teoriile parintilor mei devenisera reale, nu era cel care il credeam. Totusi nu am renuntat, il iubeam si trebuia sa reusim impreuna sa trecem si peste acest hop. Mi-a promis ca se lasa, asa a si facut un timp sau cel putin asa am crezut eu ca face.

In sfarsit eram fericiti. Am fost fericita pana intr-o seara cand am primit un telefon. Adrian fusese prins de politie cand fura dintr-o masina. Am simtit ca toata casa se prabuseste peste mine si viata mea este distrusa. Culmea culmilor, era si drogat cand a fost prins. Ce-am facut? Am fost alaturi de el cum am putut. Parintii mei spuneau ca le pare rau dar parca un sentiment de multumire se afisa in privirea lor, scapsera de el!

Au trecut 3 ani de atunci. Cand pot mai merg in vizita la el. Vorbim la telefon, cu greu pentru ca nu are voie. E bine ca reuseste si sunt fericita cand vorbim. Imi spune ca s-a schimbat si cand o sa iasa o sa-si termine studiile si vom intemeia o familie. Il cred iar, nu stiu de ce tot ma incapatanez sa-l cred. In tot acest timp am indepartat orice barbat care s-a apropiat de mine. Ma simt a lui si cu toate ca este la inchisoare eu continui sa-l astept. Ma intreb ce se va intampla daca lucrurile nu vor sta atat de bine intre noi. Eu m-am schimbat si cred ca si el s-a schimbat foarte mult. Inchisoarea poate schimba un om in bine sau il poate intransforma intr-o persoana de nerecunoscut.

Imi este teama de ceea ce va fi. La anul in vara o sa vina acasa. Oare voi reusi alaturi de el sa depasim toate prejudecatiile care vor aparea in calea noastra? Sper ca da, sper din tot sufletul ca acest gard care ne separa sa nu ne ingreuneze vietile si sa fim fericiti.


Mihaela

---

---