Povestea LiR (initialele lor)

Se priveste tacuta in oglinda. Ce ochi reci, ce privire palida! Isi mangaia chipul cu varful degetelor firave. O lacrima se prelinse incet pe obraz. Pleoapele ii raman nemiscate. Buzele tresalta usor din cauza suspinului tremurat. Nu poarta decat un val din vise, dorinte si speranta. Ii place ce vede. Ochii aluneca in jos. Pantofii negri, cu toc, asa cum ii placeau lui, strivesc cu patima trandafirul.

- Minciuni, minciuni, minciuni! Ai fost neegalat la minciuni!

In spatele ei, apare el, inalt, robust, cu miscarile cele mai sigure, si o cuprinde in brate. Se uita impreuna in oglinda.

- Stii ca nu te mint! Te doresc... acum si intotdeauna sau pana iti vei gasi linistea.

- Nu pot face asta. Te iubesc cu toata fiinta mea. Nu am trait asta niciodata: sa doresc cu fiecare fibra un barbat ce nu e al meu. Da, te vreau, insa voiam sa te gasesc demult.

- Dar sunt aici, acum, pentru tine. Sunt al tau, poti fi a mea, si buzele lui atinsera usor umerii ososi, iar ea isi undui capul spre el. Bratele lui puternice o strangeau cu dor, pana la durere. Ei ii placea, caci ii amortise dorinta de a-i ceda.

Cand perdeaua ce despartea camera de hol a cazut, el a disparut. Cu capul sprijinit pe umarul stang se privea in oglinda. Pentru a nu stiu cata oara! Tremurand de dorinta, de dragostea ce-i inflacara inima si privirea, isi indoi genunchii rigizi de frigul ce pusese stapanire pe camera. Trase cutia invelita in piele maron, ce se adapostea discret sub patul metalic. Una cate una, ca niste giuvaeruri au fost scoase fotografii superbe, care ii dadeau puterea sa traiasca. Fiecare era insotita de cuvintele din conversatiile lor. Un zambet, o lacrima, un suspin… era adaugat fiecarei fotografii. Trista, epuizata de dorinta, a adormit ghemuita pe cuvertura formata din pozele cu el.

In vis, valurile i-l aduceau aproape pentru o imbratisare, un sarut, o mangaiere. Fiecare fir de nisip ii construia un castel in care dragostea lor ar fi rodit. Il voia si nu-l voia. Stia ca daca ar fi acceptat sa patrunda in viata ei, l-ar fi iubit pana la idolatrizare. Nu putea face asta… nici ei, nici lui. Isi amintea atingerea lui, scanata si incorporata ca un cip in nucleul fiecarei celule.

Fiecare zambet de-al lui se intiparise adanc in aria ei vizuala. Cand ii era dor sau voia sa fie rasfatata, mergea la sertarul Z, isi incarca bateriile si ii era bine.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo