Poveste cu inceput si sfarsit

Au trecut ani. Suntem inca tineri dar nu si iubirea noastra. Noi ne-am schimbat si iubirea la fel. Am dexcoperit pe parcurs adevaruri pe care nu ti le poate spune nimeni fara a fi etichetat drept rau-voitor. Am decoperit ca nimeni nu te poate face fericit, decat tu insuti. Am devenit constienta de propria mea constiinta, de mine insami, de nemarginirea si profunzimea lumii mele interioare, am inceput sa ma respect, sa ma iubesc, sa ma descopar, sa ma apreciez, sa nu ma mai judec pe mine si pe cei din jur. Si toate astea dupa ce, pierduta in ceata obscura si imbibata intens de parfumul stupefiant al iubirii patimase, considerasem ca ar reveni in sarcina celui care ma iubea. Rupsesem legatura cu mine insami, cea adevarata, devenisem cea pe care si-o dorea iubitul meu. Uitasem de mine, cu ochii fix atintiti in ochii lui, hipnotizata, dominata, manipulata, supusa, criticata, sufocata, nerostita, si in final,...nefericita.

Asa arata iubirea noastra acum. Schimbata, da. Maturizata, da. Transformata, da. Reinventata, da.

Acum isi da ultima suflare. Am consumat se pare tot ce se putea consuma intre noi. S-au descarcat toate tensiunile. S-au spus toate cuvintele. Bune si rele. S-au invatat lectii de viata. Ne-am maturizat. Dar din pacate, ne-am indepartat. Asa cum la inceput acel « ceva » ne-a apropiat si ne-a impins unul catre celalalt, asa acum, ne indepartam cu pasi siguri, unul departe de celalalt. S-a implinit destinul iubirii noastre in timpul acestei vieti. O stea cazatoare, care a uimit si incantat privirile, dar care mai apoi. traversand cerul instelat, s-a indreptat spre Pamant, in cadere libera.

Iubirea noastra a avut un termen de garantie, iar acesta a expirat. Cuvintele au disparut, vraja s-a desfacut, ceata s-a ridicat. A venit vremea refluxului, cand fiecare isi retrage constient catre sine fortele, gandurile, atitudinile, reflectiile. Au venit alte vremuri.

Dar continui in amagire: ma amagesc ca si el parcurge acelasi traseu de reflux catre sine. Aceasta amagire a mea merge totusi mana in mana cu revelatia sinelui, cu o evolutie resimtita prin toti porii. Pe cand el inca se amageste ca totul este un status quo, ca noi ar trebui sa ramanem neschimbati in urma evenimentelor, ca schimbarile nu-si au rolul lor, desconsiderand cu vehementa conceptul de evolutie, apreciind in schimb stagnarea, conservarea starii actuale, indiferent de calitatea acesteia. Iubirea noastra si-a indeplinit cred eu rolul suprem: acela de evolutie: a mea si a lui. Atata cat s-a putut din partea fiecaruia.

Garbo

Ultima actualizare: 30 Noiembrie -0001 @ 12:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo