Mai dureaza dragostea o viata?

In umila parere a acestei iubitoare de filme, dragostea e un fenomen chimic, care, ca oricare altul, are toate sansele sa se repete, sa sufere mutatii, sa-si schimbe parametrii. In acceptiunea asta pragmatica, un parametru ar fi obiectul ei, sau, nuantand à la Danielle Steele, subiectul exclusiv al vietii tale de indragostit lulea. Suntem 6 miliarde de oameni, in marea noastra majoritate inghitim la propriu si la figurat miracolele farmacologiei, asa ca ne taram oasele in stil matusalemic. Deci, stiintific vorbind, sansele ca experimentul dragostei sa se produca, sa dea chix si sa se reproduca din nou si de la capat, sunt direct proportionale cu longevitatea – cel putin pana sa intervina oboseala batranetilor. Evident, trasaturile noastre de personalitate isi baga coada mereu influentand gradul de succes al fenomenului: unii sunt mai dispusi la compormisuri, altii mai putin – la fel cum unii sunt mai monogami ca pinguinii, reteta amara foc. Presupunand ipotezele: a) am descoperit ca Legendele Olimpice sunt povesti de adormit copiii, oracolele nu prezic ce va urma pentru simplul motiv ca nimic nu e predestinat; si b) am vazut destule filme – sau, in cazul vostru, ati trait indeajuns de mult – incat sa realizam ca de la viata te poti astepta de la orice, in afara de consecventa => concluzia mea e ca si dragostea, ca orice altceva pe lumea asta, expira mai devreme sau mai tarziu. Ioanina

Undeva intre a fi onest fata de mine si a fi onest fata de restul lumii, cand vine vorba de dragoste, se produce o ruptura, exista un spatiu care nu are cum sa fie completat omogen (nici de voi, nici de nimeni care nu crede in ce simte). Explicatia vine de aici:
Constat pe zi ce trece ca felul in care vedem dragostea/iubirea/responsabilitatea pe care ne-o asumam fata de cei din jur este felul in care ne proiectam complemantarul “Eu”-lui asupra lor. (Basic theory, right?) Adica vedem ce daorim sa vedem in cel/cea care ne este aproape. Cred in asta, stiu asta si astfel pot sa spun sigur pe mine: a iubi inseamna a alege sa iubesc. A fi posesiv, a dori ceva in schimbul dragostei tale sau a te gandi la posibilitatea ca iubitul/iubita o sa te parareasca sunt exemple ale egoismului. Dragostea o vad altfel (si de aici spatiul care nu are cum sa fie completat): Dragostea este un sentiment, un gest daca doriti, total altruist. Nu poti spune ca iubesti cand iubesti cu teama. O data ce realizam ca dragostea trebuie consumata in aceeasi masura in care ii dam o bucata de paine unui om pe strada pe care nu-l cunoastem si nu-l vom mai intalni niciodata, coordonata temporala se desfiinteaza iar frica ca vei fi parasit dispare.

---

---