In cazul ambelor directii creative exista totusi cateva lucruri comune: un optimism debordant tradus in culori puternice si vesele, desprinse direct de pe podiumurile de moda ale anilor `80 (o alta perioada turbulenta din punct de vedere economic), variatiuni pe tema smokingului sau a saharienei, precum si rochii de o eleganta atemporala - omagii aduse ultimului couturier, Yves Saint Laurent, disparut anul trecut dintre noi.
Ceea ce mai ramane valabil din sezonul trecut este inspiratia din arhitectura (Gianfranco Ferre, Calvin Klein si Balenciaga - de data aceasta Nicolas Ghesquiere realizeaza un adevarat studiu despre cum se reflecta lumina pe diferite suprafete), imprimeurile (Dries Van Noten, Marni, Miu Miu) si apetitul pentru bijuteriile XXL (Chanel, Lanvin).
Safari Trip
In fiecare sezon moda isi cauta o noua destinatie. Dupa ce a calatorit din India pana in Rusia si din China pana in Mexic, de data aceasta Moda decide sa porneasca intr-o directie speciala, o directie glamour.
Inspirati si de colectiile lui Yves Saint Laurent, designerii decid ca femeia noului sezon trebuie sa fie ori sa arate ca un explorator desprins parca din filme ca “Out of Africa” sau mult mai noul “Australia”. O tema exploatata generos de aproape toti designerii, fiecare venind cu propria lui versiune despre ce nu ar trebui sa lipseasca din valizele imbracate in panza de sac, cu manere din piele sau os. Pentru Frida Giannini femeia Gucci trebuie sa fie o aparitie eleganta indiferent ca este vorba despre o vanatoare de lei sau crocodili. Acelasi lucru il crede si Ralph Lauren care adauga tinutei pantalonii bufanti din lame, asortati camasii din in, gentii purtate in diagonala si palariei de piele.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate