Sezonul estival se apropie, iar tu abia aştepţi să te bucuri de concediul binemeritat, după zile încărcate de muncă. Cu toate acestea, trebuie să iei în calcul faptul că pielea ta va fi supusă unor factori agresivi, precum soarele, vântul, căldura excesivă sau transpirația.
În timpul verii, nu trebuie să te gândeşti că pielea ta are nevoie de protecţie doar atunci când stai la soare, ci în fiecare zi, de aceea o îngrijire corespunzătoare va include şi produsele cosmetice care conţin Omega 3, atât de benefice pentru piele. În ajutorul tău, vin şi alimentaţia sănătoasă şi suplimentele nutritive, care sunt concepute special pentru îngrijirea delicată a pielii, pe timpul verii.
Află din articolul de mai jos de ce ar trebui să foloseşti produse cosmetice cu Omega 3 vara şi ce beneficii îţi aduc.
Piele hidratată corect chiar și vara!
Omega 3 face parte din categoria grăsimilor sănătoase polinesaturate, regăsită în compoziţia numeroaselor produselor cosmetice. Acizii graşi de Omega 3 au rolul de a întări membrana celulelor epiteliale, responsabile cu asimilarea substanţelor nutritive şi eliminarea toxinelor. În plus, membrana celulară asigură rezistenţa pielii, oferind numeroase beneficii estetice. Pe timpul verii, ai nevoie de o hidratare corectă, de aceea produsele cosmetice care conţin Omega 3 reprezintă varianta ideală pentru tine, atât la plajă cât şi în viaţa de zi cu zi.
Produsele cu Omega 3 reuşesc să tonifieze şi să menţină elasticitatea pielii, prevenind şi apariţia ridurilor şi a petelor pigmentare, cauzate de expunerea prelungită la soare. Omega 3 are beneficiul de a asigura rezistenţa pielii din interior spre exterior, reglând şi secreţia de sebum, care îşi face simţită prezenţa în anotimpul cald. De asemenea, poţi folosi produse cosmetice care conţin Omega 3 atunci când ai probleme cu tenul, întrucât acestea conţin acizi care pot preveni şi trata acneea.
Protecție solară
Omega 3 este tratamentul ideal pentru a îndepărta agresiunile provocate de expunerea la soare, asigurând şi o protecţie solară garantată. Acizii graşi vor acţiona împotriva radicalilor liberi, care sunt generaţi de razele UV, atât de de dăunători pentru pielea ta. Graţie proprietăţilor antiinflamatoare, aportul optim de Omega 3 poate reduce orice inflamaţie a pielii, îndepărtând petele cauzate de soare.
Un alt avantaj important al folosirii Omega 3 ţine de vindecarea leziunilor minore sau grave ale pielii. Boli ale pielii, precum acneea, psoriazisul sau dermatita pot fi tratate cu ajutorul dozelor de Omega 3 din ulei de peşte, datorită acidului din compoziţia sa, care poate reduce inflamaţiile. Cei care se confruntă cu semnele acestor boli se vor bucura de îmbunătăţirea stării generale a pielii, prin reducerea petelor şi îndepărtarea mâncărimilor.
Surse naturale de Omega 3
Pentru a te bucura de o piele hidratată în timpul verii, ferindu-te de razele ultraviolete, nocive pentru ten, în afară de produsele cosmetice care conţin Omega 3, te poţi îndrepta către consumul surselor naturale de acizi graşi. Cele mai importante surse naturale de acizi graşi Omega 3 sunt reprezentate de peştii de apă rece şi de nuci, somon şi avocado. Printre peştii pe care îi poţi consuma în sezonul estival se numără tonul, somonul, sardinele sau macroul, alimente care îţi vor oferi aportul necesar de acizi graşi.
Alte alimente pe care le poţi consuma, care conţin surse excelente de Omega 3 şi vitamina D sunt uleiul de rapiţă, seminţele de in şi cele de cânepă, dar şi legumele cu fructe verzi, precum spanacul, rucola sau varza kale. Uleiul de peşte din suplimentele nutritive, alături de mineralele şi vitaminele E, B1 şi B6, contribuie la buna funcţionare a organismului, garantând o piele sănătoasă şi frumoasă, fără imperfecţiuni.
Produsele cosmetice care conţin Omega 3 sunt indicate pe timpul verii, deoarece împiedică apariţia inflamaţiilor şi a pielii uscate, care pot îmbătrâni prematur pielea. Alături de alimentele bogate în acizii graşi Omega 3, aceste cosmetice pot vindeca boli inflamatorii precum psoriazisul şi eczemele.
Foto homepage: Photo by LRM Exterior from Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri