Dacă îți place să petreci cât mai mult timp pe șezlong, aceste zone sensibile vor fi inevitabil afectate, iar părul va deveni, treptat, tot mai aspru și mai decolorat, mult mai fragil decât în mod normal.
Ca să te bucuri de vacanță cu un păr sănătos și rezistent, am stat de vorbă cu specialiștii în îngrijirea părului de la Haircare.ro, care ne arată cum să avem grijă de păr și de scalp în plin sezon estival.
Probleme ale părului și ale scalpului pe timp de vară
Fie că ești în țară, fie că ești în destinații în care indicele UV este foarte ridicat (Grecia, Turcia, Italia), există destule pericole ale expunerii prelungite la soare pentru scalp și păr. Iată care sunt cele mai des întâlnite probleme:
Oxidarea părului
La fel cum acționează și pudra decolorantă, razele UV oxidează și decolorează părul și pot chiar să ardă scalpul, dacă te expui mai mult timp la soare fără protecție solară.
Păr decolorat, lipsit de strălucire
Foto: ByPigmenții părului se decolorează mai repede de la expunerea la soare, însă chiar și părul natural are de suferit. Părul complet natural se poate deschide la culoare cu până la trei tonuri, vara. Pe lângă acest aspect, textura lui se schimbă și poate deveni foarte aspru și casant.
Persoanele cu păr rar sunt mai expuse
Valabil pentru orice zonă a corpului, părul are rol protector pentru piele. Însă, sub expunerea frecventă la razele soarelui, scalpul nu este protejat îndeajuns de păr. Este o zonă sensibilă și adesea neglijată, iar persoanele cu păr rar sunt cu atât mai mult expuse la efectele nocive.
Păr degradat din cauza apei de mare sau din piscină
Apa sărată și cea cu clor pot să grăbească procesul de uscare și degradare a părului, în combinație cu expunerea constantă la soare. Cu cât cineva petrece mai mult timp în apă, cu atât părul este mai afectat deoarece razele reflectate în apă se reflectă apoi asupra părului.
Protecția solară pentru păr și scalp: ce este și de ce să o folosim?
Cu siguranță folosești deja cosmetice care au un anumit factor de protecție solară. Dar pentru că ele nu fac față razelor puternice din timpul verii, ai nevoie de produse special concepute pentru a evita problemele menționate mai sus și pentru a proteja nu doar pielea, cât și părul. Ele protejează pielea de arsuri, de iritații sau alergii, dar și de îmbătrânirea prematură.
Am stat de vorbă cu Adriana Gae, Marketing Manager Haircare.ro, care urmărește să fim informați corect despre riscurile la care ne supunem atunci când petrecem timp la soare fără să ne protejăm: „De multe ori când ne gândim la produse SPF, ne vin în minte doar cele care se aplică pe piele. Deși în afara țării se vorbește foarte mult de protejarea capilară, în România subiectul este unul destul de nou”.
Pentru persoanele cu părul mai rar, mai fin ori pentru cele cu părul închis la culoare (este cunoscut faptul că nuanțele închise absorb mult mai intens lumina), folosirea unor produse cu protecție SPF este recomandată în perioadele în care razele sunt la intensitate maximă.
Distrugerea țesuturilor pielii ori a firelor de păr este cauzată de razele UV. Dintre toate tipurile de radiații emise de soare, cele mai periculoase pentru oameni sunt UVA și UVB.
Tocmai de aceea este absolut necesară aplicarea unor produse profesionale cu protecție UVA/UVB.
„Părul deteriorat este foarte greu de reparat și necesită multe luni, dacă nu chiar ani să-l aducem în forma ideală. Vara, pe lângă produsele obișnuite de îngrijire pe care le folosim, putem să adăugăm și uleiurile ori tratamentele care ajută ca părul să reflecte lumina primită în exces”, a completat Adriana.
Ca să fie eficiente, ele trebuie aplicate de la la rădăcină până la vârf ca să protejeze atât firul de păr, dar și scalpul prin intermediul unei pelicule protectoare. De cele mai multe ori, aceste produse sunt special concepute pentru păr și au o textură ușoară ce nu încarcă părul și nici nu îl îngrașă.
Pentru că firele de păr conțin proteină de keratină, majoritatea acestor produse sunt bogate în keratină și ajută firele de păr să nu își schimbe structura chimică foarte mult din cauza căldurii excesive. O explicație destul de simplă, dar foarte eficientă este asemănarea dintre un primer pentru ten și un produs de protecție solară pentru păr. Ambele formează un strat protector care acționează împotriva elementelor nocive ce vin din afară.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>>
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural