Există, însă, și băuturi care, pe lângă rolul de hidratare, pot furniza și nutrienți importanți organismului. Printre aceste băuturi, având în vedere conținutul său de peste 90% apă, se numără și berea consumată cu moderație. Dacă obișnuiești să consumi bere, deși aportul caloric al acestei băuturi este relativ redus (105 kcal într-un pahar de 250 ml de bere cu 5% alcool și de 50 kcal într-un pahar de 250 ml de bere fără alcool), acesta se adaugă la consumul zilnic și trebuie luat în considerare la contorizarea caloriilor consumate în ziua respectivă.
Însă, fie că vorbim de varianta cu alcool sau fără, berea furnizează minerale precum siliciul, vitamina B9 și antioxidanți. Chiar dacă poate fi o bună variantă de hidratare, spre exemplu în zilele caniculare, după un efort fizic susținut sau dacă ți se face sete, prima alegere ar trebui să rămână întotdeauna apa, iar apoi, te poți bucura și de un pahar de bere.
„Hidratarea corespunzătoare este esențială pentru ca activitatea sau efortul fizic să aibă efecte dorite. Desigur, sursa principală de hidratare este apa, însă trebuie evitat să resimțim senzația de sete, acesta fiind deja un semnal de hidratare insuficientă. Se recomandă a se consuma apă înainte, în timpul și după activitatea fizică, în cantități rezonabile. Dacă doriți să consumați și un pahar de bere, fie în varianta cu alcool sau fără, ideal este ca acesta să fie consumat în timpul mesei”, adaugă dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Urmează un plan specific de activitate fizică adaptat nevoilor și stilului tău de viață, deoarece mare parte din consumul energetic se realizează în momentul în care mușchii sunt activi. O activitate fizică potrivită este aceea care îți face plăcere, care nu devine o corvoadă și nu produce durere, în care efortul este amplificat treptat și pe care să o realizezi de cel puțin cinci ori pe săptămână: mers pe jos, alergat, înot, dans, mers pe bicicletă, tenis, etc.
Sedentarismul, pe lângă efectele negative asupra sănătății fizice și mintale, poate duce la irosirea progreselor obținute anterior. De aceea, este important ca inclusiv la locul de muncă să faci mișcare cel puțin o dată la două ore: fie o scurtă plimbare, ori să ridici hârtia din imprimantă sau să alegi scările în locul liftului, ori chiar să lucrezi la computer din picioare.
Foto fr si main: By EZ-Stock Studio /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri