Fără doar și poate, machiajul este în sine o artă. Și, ca oricare altă artă, și aceasta presupune anumite deprinderi: trebuie să cunoști felul în care culorile funcționează unele cu celelalte, trebuie să înveți modalitățile prin care ajungi să echilibrezi proporțiile feței prin machiaj și trebuie să înțelegi cum anume poți minimiza imperfecțiunile tenului, dar accentua acele trăsături care fac o femeie să se simtă cu adevărat frumoasă. Poate că, la o primă vedere, totul pare un proces cât se poate de complex și complicat. Totuși, la fel ca în cazul oricărei alte arte, talentul contează, însă și exercițiul.
Așa se face că, atunci când vine vorba despre machiaj, totul presupune un continuu proces de explorare. Dacă vrei să ajungi să recreezi un look în stilul anilor ‘50 la fel de ușor și lejer pe cât ți-ar fi, să presupunem, să construiești un machiaj simplu, natural, de zi, este necesar să pornești de la elementele de bază și, ușor, ușor, vei ajunge în punctul în care regulile vor deveni norme pe care poți alege să le mai și încalci din când în când. În acest sens, astăzi îți propunem să analizăm posibilitățile în ceea ce privește machiajul ochilor închiși la culoare: de unde începem, de ce ținem cont și ce contează mult în conturarea unui look ce are în centru o culoare închisă a ochilor? Apoi, vom povesti despre cum poți finaliza acest look apelând la un eyeliner negru și la gene smocuri de calitate.
Ochii căprui vorbesc despre culoare mai mult decât ai putea crede
Despre persoanele cu ochii căprui se spune că sunt sincere și înțelegătoare, iar când vine vorba de distracție sunt printre primele care spun „da”. Și, cu toate că ochii căprui sau negri sunt cei mai întâlniți, asta nu înseamnă că nu sunt speciali, ca și celelalte culori. Ba chiar am putea spune că sunt ochii cei mai privilegiați, căci li se potrivesc numeroase stiluri și tipuri de machiaj.
Contrar părerii generale, ochii căprui nu aduc cu sine obligația unui machiaj sumbru ori banal, în nuanțe de negru - nicidecum! Această culoare este cât se poate de ofertată, deoarece ochilor căprui li se potrivește în principiu orice. Adevărul este că ești posesoarea uneia dintre cele mai versatile culori de ochi, așa că hai să vedem cum creăm un look superb pornind de la aceștia!
Sursa foto: Photo by Kelly Sikkema on Unsplash
Imaginația e singura limită
Ca să înțelegi mai bine cum alegi culoarea pe care să o aplici în zona ochilor pentru a-i pune cel mai bine în evidență, trebuie să vorbim un pic despre teoria culorilor. Poate știi deja de la orele de desen, există trei culori primare, respectiv roșu, galben și albastru. Acestea sunt culori de sine stătătoare, care nu se pot obține prin amestecul altor culori. Totuși, iar aici vine partea distractivă, atunci când le amestecăm pe ele două câte două obținem culorile secundare, acestea fiind verde, violet și oranj.
Ce trebuie să știi despre ochii căprui este că această culoare - maroul - se obține prin amestecul de roșu, galben și albastru. Tocmai de aceea, dacă ne-am imagina un cerc cu toate aceste culori, maroul s-ar situa exact în centrul acestuia. Acesta este, de altfel, motivul pentru care ochii căprui mai sunt numiți și ochii universali căci, plecând de la acest cerc al culorilor, ochilor căprui li se potrivește mai mult sau mai puțin orice culoare. Astfel, ai libertate maximă atunci când vine vorba de alegerea culorilor de la care să pornești în realizarea unui machiaj destinat zonei ochilor. Sfatul specialiștilor în make-up este să mergi către nuanțe de verde, de albastru, de lila, de roz, de maro și de auriu - acestea te vor avantaja cel mai mult.
Trucuri pentru un look impecabil și irezistibil
Sursa foto: Photo by Irina Iriser on Unsplash
Unul dintre cele mai important sfaturi atunci când aplici culoarea pe pleoape este să pornești din colțul extern al ochiului cu o nuanță mată și să apelezi la cele sclipicioase, sidefate ori perlate pe măsură ce te apropii de colțul intern al ochiului. În acest fel vei reuși să dai volum, să luminezi și să accentuezi privirea. Mai mult, poți conferi profunzime privirii apelând la un eyeliner negru, ceea ce va crea un look rafinat și retro.
Desigur, pentru a reitera ce vorbeam mai sus despre culoare, poți apela la un tuș de ochi și de altă culoare - poți încerca, spre exemplu, un tuș albastru, unul maro sau chiar unul burgundy, pentru un look mai îndrăzneț. Ai grijă, totuși, că nuanțele aplicate să fie echilibrate: dacă îți dorești un eyeliner colorat, optează pentru farduri în culori neutre, pentru a nu încărca prea mult look-ul. Apoi, când ești mulțumită de aspectul final și de modul în care culorile se blenduiesc unele cu celelalte și se armonizează, nu uita să aplici o pereche de gene false, pentru un plus de volum și feminitate. Sfatul nostru este să apelezi la o pereche de gene smocuri de calitate, acestea oferind un aspect natural și rezistent.
Ce mai rămâne de făcut? Fixează totul cu un setting spray și ești gata de drum! Desigur, la final este vorba despre ce îți place ție și despre ceea ce te face să te simți specială, astfel că te încurajăm cu drag să explorezi cât mai mult pentru a descoperi noi look-uri mai elegante sau mai excentrice, după propriul gust.
Sursa foto fr si main: Photo by Sarah Cervantes on Unsplash
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate