Auzi mereu despre nevoile pielii de hidratare în timpul sezonului rece, îndeosebi iarna. Din acest motiv, poate neglijezi nevoile pielii din timpul verii. Activitățile pe care le ai sub razele și lumina soarelui pot lăsa pielea deshidratată și lipsită de elasticitate. De asemenea, printre efectele pe care razele UV le au asupra pielii se numără îmbătrânirea prematură a pielii, care își poate lăsa amprenta încă devreme. Iată câteva motive pentru care pielea are nevoie de hidratare corectă în timpul verii și care sunt modalitățile prin care poți face asta:
Ce elemente cauzează uscarea pielii în timpul verii
Dacă ești reticentă în ceea ce privește hidratarea pielii în timpul verii, din cauza căldurii sau a transpirației, trebuie să ții cont de faptul că aceasta se deshidratează și din cauza elementelor exterioare. Printre acestea se numără:
- aerul condiționat;
- chimicalele produselor anti-insecte;
- clorul din bazine și piscine;
- arsurile repetate cauzate de soare.
În special dacă locuiești într-o zonă cu climă uscată, aerul va „fura” umiditatea de la nivelul pielii, iar produsele pe care le folosești și obiceiurile pe care le ai trebuie să-i ofere acesteia surplusul necesar pentru a rămâne sănătoasă.
Ce poți folosi pentru hidratarea pielii
În funcție de tipul pielii tale, trebuie să-ți adaptezi rutina de beauty la fiecare sezon în parte. Asta înseamnă că dacă ai pielea foarte uscată în timpul iernii și folosești creme sau uleiuri intens hidratante, în timpul verii vei avea nevoie de ceva mai ușor, cu absorbție cât mai rapidă. De asemenea, dacă ai pielea grasă, produsele cu efect matifiant te vor ajuta să eviți încărcarea pielii. Alege din gama de produse Springfarm creme, geluri și sprayuri hidratante, cu acțiune pentru întregul corp. Pentru pielea tenului poți alege produse cu acid hialuronic și matrixyl sau cu aloe vera pe perioada concediului la mare. Aloe vera ajută la recuperarea stratului de piele în urma expunerii îndelungate la soare și are un efect răcoritor. Pentru corp poți alege creme tip gel pe baza de apă, care se absorb rapid în piele, sau loțiuni anti-rugozități care au și efect exfoliant.
Alege produse 2 în 1
În sezonul cald, protecția solară este esențială pentru o piele sănătoasă. Pe lângă accelerarea procesului de îmbătrânire, expunerea la razele soarelui fără protecție îți pune în pericol pielea și poate cauza, în timp, afecțiuni grave, precum cancerul de piele. Nu trebuie să ai pielea sensibilă sau să ai o nuanță foarte albă pentru a te proteja temeinic în lunile calde, ci să tratezi protecția solară ca pe ceva serios indiferent de aceste detalii. Avantajul stă în faptul că acum găsești o mulțime de creme și seruri cu protecție solară încorporată. Pentru a scurta timpul pe care îl petreci aplicând produsele de îngrijire, alege creme hidratante de față cu SPF de minimum 30. Acestea sunt potrivite pentru tot parcursul anului, deoarece specialiștii insistă asupra faptului că protecția solară nu este recomandată doar pe timp de vară, ci și toamna și iarna, chiar dacă soarele este ascuns în nori. SPF-ul este, în continuare, cea mai bună metodă de a preveni apariția ridurilor și a liniilor fine.
Hidratarea este un aspect esențial chiar și în perioadele calde ale anului. Nu ignora această etapă din rutina ta de beauty și alege doar produsele formulate pentru tipul tău de piele.
Sursă foto: Photo by KoolShooters from Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri