14 Martie 2023 publicat în Frumusete 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Lung, scurt, mediu, pixie, lob... Bobul este una dintre cele mai căutate și mai purtate tunsori pentru și de către femeile din toate timpurile.

Comunicat de presă

Acest tip de tunsoare s-a născut în jurul anului 1909 dintr-o idee a coaforului Antoine de Paris și a devenit un adevărat simbol al emancipării feminine atât în Europa, cât și în Statele Unite. Până atunci, de fapt, părul pentru femei era considerat aproape de neatins și de neconceput o tăiere atât de bruscă. Tunsoarea bob, numită și tunsoarea de cască sau carré, este cea mai iubită de femei. Nu a încetat nici până în prezent să fie printre cele mai căutate și solicitate tunsori, menținându-și, de-a lungul timpului, eleganța care o caracterizează.

Tunsoarea bob este foarte versatilă

Modern, practic și funcțional, bobul este prezent în multe variante. Este o tunsoare versatilă, care se pretează pe orice tip de păr, indiferent de lungimea sa. De-a lungul anilor, tunsoarea bob a suferit evoluții, care au făcut-o absolut unică. Putem spune că există un tip de tunsoare bob pentru fiecare fizionomie și personalitate feminină.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Tunsori femei - ghid complet pentru toate tipurile de păr Ghid complet și tendințe de tunsori păr scurt femei 30 ani Legendarul ”Pob” e aici! Bobul în cascadă va fi tunsoarea anului 2025

Bobul este o tunsoare care se adaptează bine oricărui ten (atât deschis, cât și închis), forme a feței (rotunde sau ascuțite) și oricărui tip de păr, indiferent dacă este drept sau ondulat. Acest lucru se datorează faptului că este o tunsoare versatilă și ușor de personalizat. Este recomandată atât tinerelor cât și doamnelor de peste 50 de ani, care caută o tunsoare modernă și, în același timp, ușor de purtat. Variațiile acestei tunsori pentru femei sunt însă nesfârșite și pot fi alese în funcție de forma feței și tipul de păr.”, punctează Ana Negulescu (foto), stilist Londa Professional.

Tendința acestui an cuprinde atât bobul pe un păr întins la perie cu volum, cât și bobul pe un păr ondulat, realizat într-o manieră dezordonată: beach waves.

BOBUL BAROC - tunsoarea care face senzație pe rețelele social media în 2024: Este super chic, opulentă, trendul nr. 1 în hairstyling al acestei primăveri Părul fin are nevoie de soluții puternice Tunsori păr mediu - ghid complet pentru tunsori păr mediu filat cu volum.

Să aflam cele mai noi tendințe de tunsori bob din 2023 si cine le poate purta!

Bob clasic drept

Un bob clasic are aceeași lungime pe tot părul, ajungând chiar sub bărbie. Nu are straturi exterioare, dar părul este tuns puțin mai scurt pe interior, făcându-l să se curbeze spre interior în mod natural, fără ajutorul unei coafuri. Atunci când optezi pentru o tunsoare bob drept, vei obține, cu siguranță, un look modern si sofisticat.

Bob scurt pentru a întineri fața

Tunsoarea bob scurtă este un adevărat clasic. În mod normal, este de preferat dacă este făcută pe păr neted, ale cărui lungimi ajung cel mult sub urechi sau obraji. Elegant și rafinat, se pretează în special fețelor ovale și cu trăsături regulate, deoarece îmbunătățește forma lor. De asemenea, este spectaculos în varianta scalată cu franjuri. Tăietura scalată dégradé îmbunătățește atât părul fin, cât și pe cel gros.

Idei de tunsori pentru păr scurt, pentru femei de 30-40 de ani Tunsori cu breton - Ghid pentru un look chic și încrezător sau cum să îți transformi aspectul cu stil cu ajutorul bretonului Cum să faci o coadă de cal perfectă

Bob mediu

Lungimile părului ajung la bărbie sau gât, fără a atinge umerii. O tăietură simetrică, sau constând din lungimi mai lungi pe partea din față a capului, este cu siguranță cea mai întâlnită variantă de bob mediu, deoarece se potrivește și fizionomiilor caracterizate printr-o față rotundă, oferindu-le un aspect mai grațios. Se pretează a fi făcut chiar și pe părul ondulat, fiind capabil să dea volum și mișcare.

Bob carré

Bobul carré (sau cască) este o tăietură scurtă în care părul este tăiat la înălțimea urechilor (bob scurt) sau la nivelul umărului (bob lung). Pot exista multe variații și lungimi, acest tip de tunsoare având o istorie de un secol. Carré-ul scurt sau mediu care atinge umerii, scalat sau paro în stilul anilor '90, este trendul anului.

Tunsori bărbați: Ghid complet al celor mai moderne stiluri Exprimă-ți frumusețea! Celebrează World Hair Day cu OGX și descoperă pașii de urmat pentru a avea un păr strălucitor, în această primăvară Top 3 moduri în care îţi poţi gestiona cât mai bine timpul

Bob asimetric

O tunsoare bob asimetrică este o altă variantă a acestui tip de tăietură a părului. De altfel, bobul, o tunsoare casual prin definiție, poate fi și asimetric (mai lung în față), sau de lungimi diferite (mai scurt pe o parte și mai lung pe cealaltă).

Bob lung/lob

Este o tunsoare bob mai lungă decât cea clasică. Ajunge aproape până la umăr sau îl depășește. O tendință din ce în ce mai populară în modă. Deși este o tunsoare prezentă de câteva sezoane, continuă să rămână foarte puternică, iar 2023 nu face excepție. Este unul dintre cele mai sofisticate și elegante stiluri și, din acest motiv, mai multe vedete nu ezită să poarte această tunsoare. Avantajul tunsorii de lungime medie este incontestabil: părul poate fi prins, se pot realiza coafuri sau se poate purta creț.

De ce este important să îți protejezi părul de soare? Trendul GEMINI e aici! Top 5 formule de culori pe care trebuie neapărat să le încerci Rugăciune către Maica Domnului pentru sănătate - Cea mai puternică invocare grabnic ajutătoare

Este un tip de coafură ușor de purtat, potrivită pentru un păr subțire, dar și pentru un păr gros. Se pretează a fi făcut cel mult pe o fizionomie cu față ovală, triunghiulară sau dreptunghiulară, dar nu prea pătrată. Pentru a spori această tăietură, este important ca părul să fie sănătos și hidratat.

Bob pixie

Este o tunsoare modernă care marchează cele mai noi tendințe în materie de coafură. Face parte din tunsorile scurte, dar este potrivită pentru persoanele care preferă un aspect îndrăzneț, practic și funcțional, fără a sacrifica eleganța.

Bobul pixie este practic o tunsoare foarte scurtă, în special în zonele laterale ale capului și ceafă, la limita bărbiei, și apoi voluminoasă în partea de sus cu lungimi variabile, în funcție de rezultatul așteptat și tipul de păr. Este cu siguranță una dintre cele mai solicitate tunsori scurte și întotdeauna foarte la modă. Acest tip de bob se pretează să fie făcut atât pe părul drept, cât și pe cel creț sau ondulat. Dar atenție, fiecare lungime este adaptată la tipul de față și păr! De exemplu, pentru un păr păr fin (puțin gros), este mai bine să se opteze pentru un carré scalat.”, punctează stilistul.

Cum îngrijești și întreții tunsoarea bob?

Dacă optezi pentru o tunsoare bob, trebuie să știi că acest stil are nevoie de retușare periodică făcută de către hairstylist (6-8 săptămâni), în cazul în care se dorește păstrarea lungimii inițiale. În plus, „ca orice tunsoare, și bobul poate fi pus in evidență prin aplicarea diferitelor tehnici de colorare. Cum ar fi: Balayage, Evidențierea simetriilor prin aplicarea unor culori mai intense decât baza. Bineînțeles, nuanțele de blond, culorile intense, precum roșu sau cupru, sunt potrivite pentru bob. În alegerea nuanțelor potrivite vom ține cont de tenul, vârsta, și personalitatea clientei, astfel încât să oferim un look personalizat.”, concluzionează stilistul Londa Professional.

Foto fr si main: popcorner /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri