Alături de nuanțele de ojă delicate și inspirate de trendul “clean aesthetics”, de tendința minimalistă observată în manichiura french micro, paletele de culori puternice, dar și accentele lucioase și îndrăznețe câștigă din ce în ce mai mult în popularitate în anul 2024. Chiar dacă sezonul Sărbătorilor de iarnă s-a încheiat oficial, auriul continuă să se mențină în vogă în anul 2024, mai ales pe timpul iernii, continuând evoluția ascendentă a trendului metalic care a înflorit efectiv anul trecut.
Regăsim cu precădere în centrul atenției accentele și detaliile aurii pe unghii și în nail art de multe ori amintindu-ne de influența minimalismului care a făcut ravagii în ultimii ani. Alteori însă, la polul opus, detaliile și accentele aurii sunt mai opulent și mai amplu dezvoltate pe unghii, ca o nostalgie plăcută a stilului baroc. Detaliile aurii de tip futurist arată minunat pe unghii, desprinse parcă dintr-un viitor nu tocmai îndepărtat, dar glamorous.
Ca un lait-motiv, în acest an, detaliile aurii însoțesc de cele mai multe ori o manichiură “curată”, simplă, nude (bej, crem, roz deschis etc), albă (albul lăptos îndeosebi) sau naturală, pentru a scoate auriul în evidență și mai bine. Aceste detalii vin sub forma stickerelor aurii imprimate pe unghii (un smiley, fulgere, ancore aurii, steluțe etc), a designurilor aurii pictate efectiv pe unghii sau a celor realizate în contrast cu spațiile negative, a foițelor aurii aplicate, a curbelor sau a liniilor geometrice aurii trasate cu precizie minimalistă pe suprafața unghiei, a contururilor aurii ale unghiilor (vârfurile sau bazele unghiile puse în evidență de oja aurie) sau chiar a charmurilor aplicate pe unghii alături de miniperle pentru o experiență a luxului totală.
De multe ori, detaliile aurii creează un efect texturat sau 3D pe unghii, ca un reminder al prețiozității și bogăției acestei nuanțe a aurului. De multe ori, detaliul auriu este reprezentat pur și simplu de redarea acestui metal prețios topit "curgând" pe suprafața unghiei.
Având în vedere simbolistica auriului, nici nu este de mirare de ce această nuanță metalică bogată și glamorous este aici, în lumea nail art din 2024, ca să rămână și să ne inspire. Auriul este o culoare a optimismului, a strălucirii și a căldurii, este o nuanță pozitivă și luminoasă, asociată totodată cu un nivel înalt de conștiință, de înțelegere și de iluminare, aspecte pe care avem atât de multă nevoie să le includem în evoluția noastră spirituală și în lumea haotică în care trăim astăzi. Dacă nu aveam lumina soarelui tot timpul cu noi în anotimpul rece, de ce să nu o purtăm pe unghii, sub formă de detalii cromatice aurii?
Ți-am pregătit 20 de modele de unghii cu detalii aurii din care te poți inspira atunci când optezi pentru următoarea ta manichiură:
Foto: thrijung /Shutterstock Foto: VadimLi /Shutterstock Foto: GARIS201 /Shutterstock Foto: SmirMaxStock /Shutterstock Foto: Irina_izzi_Parnikova /Shutterstock Foto: honi829 /Shutterstock Foto: SmirMaxStock /Shutterstock Foto: Ihor1210 /Shutterstock Foto: Dina Shuba /Shutterstock Foto: Elena Grama /Shutterstock Foto: SmirMaxStock /Shutterstock Foto: Sebastian_Photography /ShutterstockFoto: Dina Shuba /Shutterstock
Foto: SmirMaxStock /Shutterstock Foto: Dina Shuba /Shutterstock Foto: Wirestock Creators /Shutterstock Foto: Sebastian_Photography /Shutterstock Foto: IrynaDoliaStock /Shutterstock Foto: Sebastian_Photography /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate