BOBUL BAROC - tunsoarea care face senzație pe rețelele social media în 2024: Este super chic, opulentă, trendul nr. 1 în hairstyling al acestei primăveri

6 Martie 2024 publicat în Frumusete 48 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Chiar dacă trăim într-o eră a tuturor posibilităților, și în 2024 tunsoarea bob este aici ca să rămână. O observăm purtată de multe vedete de peste ocean și nu numai, în varianta sa baroc, care va fi omniprezentă anul acesta.

Astfel, bobul baroc este mult mai structurat, inspirat parțial de stilul baroc al secolului al XVII-lea a cărui influență a fost puternic resimțită în acea perioadă istorică în arhitectură, pictură, muzică, artă, dans și chiar și în modă și modul în care era purtat părul în acele timpuri.

Stilul baroc era caracterizat de elemente decorative foarte elaborate, un exces de ornamentație și de exuberanță, totul era gândit astfel încât să stârnească uimirea și să fie… spectaculos. Îl puteți considera, de fapt, opusul minimalismului. Coafurile baroce ale acelor vremuri aveau accente de grandoare, erau dramatice, complicate, ample și impresionante.

Părul era strâns de obicei în cocuri deosebit de voluminoase, împodobite cu detalii elaborate precum panglici, funde sau onduleuri în stil tirbușon care încadrau chipul pentru un aspect feminin, afirmă Rachael Gibson, istoric în arta părului pentru https://www.whowhatwear.com/uk.

Întorcându-ne din nou în contemporaneitate și stylingurile pe care le poartă vedetele și influencerițele de beauty, putem spune că bobul baroc încă face furori pe rețelele de social media precum Instagram sau Tik-tok și a fost readus în centul atenției de unele celebrități precum Zendaya. Acesta aduce peste timp un pic din opulența specifică barocului și pune la bătaie mai multă structură și textură când vine vorba de buclele unei tunsori bob.

Dacă până acum, bobul era asociat cu precădere părului drept, iată că ultimele tendințe îl face să arate remarcabil și pe părul ondulat sau creț, fiind astfel încadrat de bucle îndrăznețe, onduleuri feminine și texturi elaborate care creează și senzația de mișcare și volum mai amplu.

“Pentru 2024, trendul a evoluat într-o direcție contemporană. Celebrități precum Zendaya continuă să îmbrățișeze buclele voluminoase, dar cu o notă de forme geometrice avangardiste, oferind o combinație de fruumusete atemporală și măiestrie modernă”, spunea hairstylistul Jason Crozier pentru aceeași publicație. Avantajul bobului baroc este acela că se pretează excelent persoanelor care au de la natură părul cu tendința de ondulare, dar și pentru cele cu o densitate mai scăzută a părului datorită aspectului voluminos pe care îl creează. Totodată, se potrivește de minune mai multor forme de față, inclusiv chipurilor ovale sau în formă de inimă.

Mai jos, îți prezentăm o expunere vizuală și câteva exemple de cum putem purta noua tunsoare care face senzație pe internet – bobul baroc:

Foto: Julia Strekoza /Shutterstock Foto: VALUA VITALY /Shutterstock Foto: Sofia Zhuravetc /Shutterstock Foto: Irina Bg /Shutterstock Foto: Anna Demianenko /Shutterstock Foto: Viktoriya Pavliuk /Shutterstock Foto: MillaF /Shutterstock Foto: Artmim /Shutterstock Foto: Sofia Zhuravetc /Shutterstock Foto: Dmytro Flisak /Shutterstock Foto: Juta /Shutterstock Foto: Roman Samborskyi /Shutterstock Foto: YuriyZhuravov /Shutterstock Foto: VALUA VITALY /Shutterstock Foto: YuriyZhuravov /Shutterstock Foto: Beauty Hero /Shutterstock

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri