“În contextul în care schimbările climatice au un impact global major și reprezintă o amenințare care necesită acțiuni urgente, am început accelerarea demersurilor de sustenabilitate prin implementarea de proiecte menite să susțină angajamentul global de zero emisii nete până în 2050, tranziția la energie regenerabilă în proporție de 100%, dar și dezvoltarea de ambalaje alternative. Pentru a putea avea un impact zero asupra mediului în operațiunile noastre până în 2030, implementăm acțiuni de protejare a biodiversității și a resurselor naturale și implementăm campanii de conștientizare menite să aducă în prim plan necesitatea colaborării dintre companii, autorități și societate pentru ca mediul înconjurător să rămână un loc liber și curat”, spune Irina SIMINENCO, Corporate Affairs Manager Nestlé România.
Nestlé abordează problema deșeurilor de ambalaje în toate comunitățile în care operează peste tot în lume, și își bazează strategia de lucru pe trei piloni: dezvoltarea de noi ambalaje, modelarea unui viitor fără deșeuri și campanii de conștientizare. Compania derulează o serie de acțiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, până în 2025. De asemenea, cercetătorii de la Nestlé Institute of Packaging Sciences, primul institut de acest gen din industria alimentară, dezvoltă soluții inovatoare pentru ambalajele celor peste 2.000 de branduri Nestlé la nivel global.
Campaniile de sustenabilitate dezvoltate de Nestlé sunt adaptate nevoilor comunităților locale, de la proiecte pilot de reciclare pentru 100.000 de familii în Australia, la dezvoltarea unui program împreună cu Project Stop pentru comunitățile din Indonezia sau dezvoltarea de acțiuni de ecologizare în peste 66 de locații împreună cu 5.000 de angajați Nestlé cu ocazia World Oceans Day 2019.
Foto fr si main: By Aleksandar Mijatovic /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară