Bună, numele meu este Ana și astăzi va împărtășesc povestea vieții mele. Eram la început de pandemie, când toți încercam să ne organizăm cât mai bine viețile și să ne adaptăm la schimbările uriașe din întreaga lume. Spălam vasele în timp ce gemenii alergau prin toată casa. Mă uitam fericită la ei și eram mândră de mine pentru că supraviețuisem unei alte săptămâni de lucrat de acasă cu doi năzbâtioși. Simțeam fericire în inima mea. Familia era totul pentru mine. Eram cu toții în această situație și reușeam să facem față cu brio. Apoi m-a trezit el din visul meu frumos. S-a așezat lângă mine și a pus mâna pe încheietura mea. M-am speriat. Era rece ca gheața.Mi-a spus doar atât: "Trebuie să vorbim".
În ochii lui am văzut pentru prima dată frică. Îi era frică de mine? De ce? Mi s-au înmuiat picioarele. Nu mai știu foarte mult din cum a decurs discuția, încă este greu să îmi amintesc, dar știu că totul a fost foarte scurt. Fără prea multe explicații și fără prea multe scuze. Eram doar notificată că el vrea să plece. De acasă. Definitiv. Motivul? Era într-o altă relație de vreo doi ani cu o colegă de muncă și perioada în care am stat în casă cu toții l-a ajutat să înțeleagă că aceasta nu este viața pe care el o visase pentru el. A doua zi era deja plecat. Cu tot cu bagaje.
Următoarele luni au fost un adevărat coșmar pentru mine. Viața mi se schimbase radical fără ca eu să am ceva de spus. Bărbatul pe care îl iubeam cel mai mult, care îmi spunea că nu poate trăi fără mine, cu care credeam că îmi voi petrece bătrânețile și în care aveam încredere deplină mă rănise mai mult decât oricine din această lume.
Durerea pe care o simțeam în suflet era atât de sfâșietoare încât nu mă lăsa să dorm sau să mănânc. Adormeam plângând și mă trezeam plângând. Nopțile erau albe. În timpul zilei eram parcă pe pilot automat. Am avut nevoie de luni întregi pentru a fi din nou om. Am lucrat cu doi psihologi pentru a îmi accepta prezentul și a învăța să iert cu adevărat astfel încât să pot merge mai departe cu viața mea.
Au trecut aproape doi ani de atunci, dar simt că a trecut o veșnicie. În tot acest timp am avut grijă de pitici și am încercat să mă vindec. Să nu mai regret trecutul, să nu mai caut răspunsuri la întrebări la care nimeni nu îmi poate răspunde, să învăț să am din nou încredere în oameni și să iert din tot sufletul astfel încât să pot merge mai departe cu viața mea. De câteva luni am zis să îi mai dau o șansă iubirii (dar despre asta vorbim cu altă ocazie).
Astăzi vreau să las aici, în scris, lecțiile pe care le-am învățat după un divorț dureros. Dacă ajută cel puțin o persoană, eu sunt mulțumită. Pentru că știu ce înseamnă să treci prin așa ceva și cât de greu este să găsești puterea de a te ridica de la pământ și de a merge mai departe:
1. Nu știi niciodată cât ești de puternică până când a fi puternică devine singura ta opțiune. Ce poți face într-o astfel de situație? Trebuie să accepți ce s-a întâmplat și să îți continui drumul.
2. Lumea nu se termină cu un divorț. Viața merge mai departe. Trebuie doar să ai răbdare. Acesta nu este un sfârșit, ci un nou început. S-a încheiat un capitol al vieții tale, urmează altul - depinde doar de tine cum îl faci să fie.
3. Perioada de după divorț este cea mai bună perioadă de a te redescoperi. De a îți da seama cine ești, care sunt pasiunile tale, ce vrei de la viață, cum poți fi fericită doar cu tine însăți.
4. Folosește abilitățile tale pentru a depăși durerea divorțului. Învață modalități sănătoase de a face față sentimentelor și emoțiilor dificile precum mânia, ura, durerea, frica.
5. Nu te aruncă într-o altă relație. Permite-ți să te vindeci cu adevărat, să înveți să fii bine cu tine însăți, să te eliberezi de durerea provocată și să fii din nou fericită.
6. Dacă aveți copii, învață să îl accepți și pe el în viața lor. Pentru mine, copiii sunt cei mai importanți și au nevoie de tatăl lor. Mi-a fost greu să accept acest lucru, însă am reușit să o fac în timp.
Iubirea este frumoasă, dar este și și incredibil de dureroasă. Un lucru pe care vreau să îl știți: un divorț nu înseamnă sfârșitul. Viața merge mai departe și noi trebuie să mergem cu ea, să nu cumva să ne oprim și să rămânem acolo, în trecut. Universul are planuri speciale pentru noi și o grămadă de lucruri pe care vrea să le trăim.
foto Jozef Klopacka/ Shutterstock
foto Anzhelika Bakir/ Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară