Lecțiile Iubirii la 60 de ani: Am învățat că niciodată nu e prea târziu să spui AJUNGE!

Numele meu este Luciana, dar mi se spune mămiță (mamaie, mămăiță, mămiță), tanti Lucica, șefă peste plăcinta cu mere și cu dovleac. Am trăit în comunism jumătate de viață și am urmat traseul pe care l-au urmat cei mai mulți din generația mea: am terminat liceul, am intrat la facultate, am muncit apoi într-o fabrică închisă în cele din urmă în perioada de tranziție. Nimeni nu mai avea nevoie de ce făceam noi într-o lume în care puteai să aduci ce voiai cu tirurile din Occidentul călit în capitalism.

Până într-un punct, viața mea e perfect banală și plictisitoare. L-am cunoscut pe soțul meu în ultimul an de facultate, la practică. Și ce mai practică, mămica mea! Stăteam pe câmpuri la cartofi la mila naturii și dormeam, dar mai mult nu, în niște încăperi care aduceau mai mult a grajduri. Colcăiau păduchii și puricii, dar așa ne trebuia, să ținem capul în jos, chit că eram ”entelectuali” și să nu care cumva să uităm vreo clipă că indiferent cât de deștepți am fi noi, mâna partidului e deasupra noastră.

În ziua de azi nu se mai poartă, dar pe vremea aceea, eu m-am căsătorit domnișoară, cum s-ar zice la oraș, fată mare la țară. Nu era vorba că eram noi pudici și cuminți, dar intrase afurisenia în vigoare. Decretul. Să rămâi însărcinată la vremea aia era uneori ca o sentință. Pilule nu avea, prezervativele erau niște chinezării de care mai bine te lipseai. Și, iertați-mă, dar nici bărbaților nu le păsa suficient încât să ferească, știți despre ce zic. Plus că dacă rămâneai gravidă, era problema ta, nu și a lui, de parcă l-ai făcut cu Dumnezeu din cer, Drăguțul. Nu vreau să vă mai povestesc, dar cred că e deja celebră scena cu fata de la Apaca moartă după un avort făcut pe ascuns, pe cine știe ce masă de măcelar. Înainte să o ducă la groapă, nenorociții au plimbat-o întâi prin fața colegelor de muncă, a tovarășelor, ca să știe ce pățesc dacă nu se conformează. Iar bărbaților în continuare nu le păsa. Și cred că nici nu înțelegeau exact ce se întâmplă, ca să fiu sinceră. Ce educație sexuală, cine să îi învețe? Nu le păsa și punct. Sarcina, copiii, avortul, moartea, erau treburi de femei, treaba lor, să se descurce. Și încercau, săracele, să se descurce cum puteau, cu fiertura de leandru și cu andreaua. Unele avea noroc și scăpau. Altele ajungeau exemplu de așa nu, reci, țepene în sicriu. Și bărbaților tot nu le păsa.

Cu un astfel de bărbat m-am căsătorit și eu că altfel de bărbați nu prea erau. Vreo 10 ani, să zic, nu a fost chiar rău, rău. Copiii au venit unul după altul, 3 la număr. Doi băieți și ultima, o fată. Vă zic acum cu rușine și cu inima strânsă că atunci când am născut fata, mi-am dorit să fie băiat. Nu pentru mine, eu o iubeam oricum, și cu coadă și trei capete, o iubeam. Dar pentru ea, ca să îi fie viața mai ușoară, să nu o pândească nici mâna neagră a partidului, nici ochii bărbaților cărora nu le pasă de ea suficient cât să se ferească. Eeeh, belelele au început după Revoluție. Când eu am rămas fără muncă, am făcut pe dracu-n patru să mă descurc.

Am făcut bișniță, pe românește. Am făcut Turcia și Bulgaria cu trenul, mă întorceam cu trăiștile pline și vindeam toate nebuniile din lume. Când el a rămas fără muncă, tânăr fiind încă, a pus basca-n cui și mâna pe băutură. Nu și-a găsit de muncă și nici nu prea s-a spetit căutând. Era mereu acasă, mereu beat, mereu cu chef de ceartă, mereu nemulțumit. Mă uitam la el ca la un sac de cartofi stricați, dar ce era să fac? Unde să mă duc. Eu așa știam, că femeia trebuie să îndure, să tacă și să înghită. Așa zice și la biserică, nu? Așa m-a învățat și mama. Știți cât e de la ceartă la bătaie? Un pahar în plus de băutură. La prima palmă, am crezut că a picat cerul pe mine. Nu am conștientizat ce s-a întâmplat. Atunci s-a jurat că își taie mâna înainte să mă mai lovească, s-a jurat, s-a jurat, s-a jurat. La a doua palmă, peste ceva timp, s-au terminat și jurămintele. Devenise obișnuință. Iar copiii vedeau tot, știau tot. Oricât ai vrea să îi ferești, copiii știu întotdeauna.

Au urmat ani și ani de scandaluri și certuri până când m-a adus în poziția în care am luat în calcul varianta să termin și cu el și cu mine. Dar copiii, cu copiii ce să fac? Sunt 3, cresc repede, au nevoie. Cine pune mâna pe ei să îi sprijine dacă nu eu? Am plecat când a aruncat după băiatul cel mare cu o sticlă de bere. Am băgat copiii la internat, am plătit o rudă să vadă de ei sâmbăta și duminica și am plecat în lume să îmi fac un rost. Am tras printre străini cum nu vreți să știți și am făcut de toate, de la spălat vase și wc-uri la vândut în piața și la mers pe câmp. Am făcut frig și foame și mizerie, dar am pus ban pe ban, cu gândul la copii. Când am strâns suficient cât pentru o garsonieră vai mama ei, m-am întors lângă copii. Noi 4 într-o cutie de chibrituri, cu dus la chiuvetă și dormit claie peste grămadă, dar măcar a fost liniște o perioadă. Până când, din ce în ce mai des, bărbatul meu a început să ne bată pe la ușă. Azi cerea o cană de făină, mâine un ou. Poimâine venea beat, împuțit și pe scandal. Am făcut ceea ce nu a făcut nicio altă femeie din familia mea. Am divorțat. Femeie matură, serioasă, cu copii mari, la facultate și la liceu, ce îmi trebuia mie divorț, ziceau neamurile alea bune? Ce, mă mănâncă, mi s-a făcut de unul tânăr și alte măscări pe care mi-e rușine să vi le scriu. Nu am divorțat pentru vreun bărbat. Am divorțat pentru mine, ca să îmi trăiesc ce mi-a mai rămas din viața în liniște, lângă copiii și lângă nepoți.

Lecția mea la 60 de ani e că niciodată nu e prea târziu să spui ajunge!

Garbo

Ultima actualizare: 21 Februarie 2022 @ 12:02

• 
• 

Mai multe despre Garbo