Daca ai sti ca astazi ar fi ultima zi din viata ta, ce ai face? Ce anume ai regreta ca ai facut/ NU ai facut in viata ta? Daca ai sti ca astazi este ultima ta clipa si ai avea sansa sa schimbi ceva, ce anume ai schimba? Ce ai face ALTFEL in viata ta? Este incredibil cum in ultimele clipe, desi suntem atat, atat de diferiti, avem regrete si pareri de rau similare. Este incredibil cum ne dorim sa intoarcem momente similar in timp si sa schimbam aceleasi lucruri daca ar fi posibil. Este incredibil felul in care ‘crestem’ atunci cand suntem pusi fata in fata cu propria mortalitate. Iata concluziile la care a ajuns Bronnie Ware, o asistenta australiana, specializata in ingrijirea paliativa a bolnavilor aflati la sfarsitul vietii.
Bronnie Ware este o asistenta din Australia care si-a dedicat o buna parte din viata ingrijirii pacientilor aflati in ultimele clipe de viata. Ani din viata lui Bronnie Ware au fost dedicati ingrijirii paliative. “Pentru multi ani am lucrat in domeniul ingrijirii paliative. Pacientii mei erau cei care alegeau sa isi petreaca ultimele clipe de viata acasa. Am fost alaturi de ei in ultimele lor 3-12 saptamani de viata. Anumite momente incredibil de speciale au fost impartasite”, declara Bronnie pe blogul sau, Inspiration and Chai, preluat ulterior intr-un articol pe huffingtonpost.com.
Experienta sa profesionala i-a permis sa se afle alaturi de pacientii sai si sa afle dorintele, regretele si framantarile acestora inainte de a se desprinde de lumea aceasta. Apropiindu-se de acestia, ascultandu-i si consiliindu-i, Bronnie a notat initiat pe blogul sau revelatiile si regretele pacientilor sai: www.inspirationandchai.com. Bronnie a fost surprinsa de ceea ce a constatat: multi oameni impartaseau regrete similare legate de viata sa. Mai tarziu, pentru ca notarile sale au atras atentia oamenilor, Bronnie Ware a decis sa isi publice observatiile intr-o carte intitulata “The top five regrets of the dying - A Life Transformed by the Dearly Departing” (Cele 5 mari regrete de la sfarsitul vietii. O viata transformata de plecarea celor dragi).
In carte sunt prezentate amintiri din propria viata si propria experienta, pe care Bronnie Ware le conecteaza la viata si experienta pacientilor sai. In carte sunt prezentate totodata regretele oamenilor aflati pe patul de moarte. Viata lui Bronnie a fost transformata de pacientii sai, iar regretele acestora au ajutat-o sa vada cu alti ochi propria viata. Acesta este si scopul articolului de astazi si faptul ca va prezentam cele cinci mari regrete ale oamenilor de dinaintea mortii asa cum apar in observatiile lui Bronnie Ware. Nu dorim sa va intristam prin aducerea in discutie a unui subiect “delicat’. Dar poate ca multora acest articol le va fi de folos. Niciodata, oamenii nu sunt mai sinceri si nu vad lucrurile mai clar decat atunci cand se vad fata in fata cu fenomenul inevitabil.
Pe blogul sau, Inspiration and Chai, Bronnie Ware remarca faptul ca oamenii castiga la sfarsitul vietii o claritate fenomenala a viziunii. Am putea invata din intelepciunea lor, ne sfatuieste Bronnie Ware… Putem invata din intelepciunea lor pentru a nu avea regrete la sfarsitul lor. Putem face lucrurile mai bine si ne putem trai mai bine si mai frumos viata, mai fara regrete, daca am sti care sunt de obicei regretele oamenilor ajunsi in acel punct. Iata care sunt, conform observatiilor lui Bronnie Ware, observatii autentice si bazate pe contactul real cu oameni pusi in fata mortii, cele mai comune regrete de la sfarsitul vietii;
1. Mi-as fi dorit sa am curajul sa traiesc viata pe care o voiam, nu viata pe care altii se asteptau sa o am…
Este unul dintre cel mai des intalnite regrete in cazul pacientilor lui Bronnie Ware. Este de fapt, regretul care s-a plasat in topul regretelor. Pare atat de simplu sa iti traiesti viata asa cum iti doresti, insa atat de putini oameni o fac… Alegerile pe care le facem uneori nu sunt cele mai sincere alegeri fata de noi insine. De multe ori, nu traim viata asa cum ne-am dori-o, ci o traim venind in intampinarea asteptarilor celorlalti. Avem o lectie de viata de invatat din acest regret: acela de a invata sa ne urmam visurile, sa urmam macar o parte din visurile noastre. Pentru ca atunci cand facem bilantul la sfarsitul vietii, putem vedea cu ochi limpezi visurile pe care le-am atins, visurile care au ramas sortite neimplinirii.
“Majoritatea oamenilor nu au onorat nici macar o jumatate din visurile lor si au trebuit sa moara stiind ca a fost datorita alegerilor pe care le-au facut sau nu le-au facut. Sanatatea aduce o libertate pe care foarte putini o realizeaza, pana in momentul in care nu o mai au.”, scrie Bronnie pe blogul sau. Incercati, pe cat posibil, sa va urmati propriile visuri de-al lungul intregului drum pe care il parcurgi in viata. Regretul de a le fi abandonat nu este unul usor. Nu le amanati la nesfarsit si bifati-le, rand pe rand, pe parcurs, inainte de a fi prea tarziu si a pierde cel mai pretios lucru: sanatatea.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri