Zenobia, regina peste Palmyra – 'Cleopatra Desertului'
Ea este adevarata printesa razboinica a antichitatii, una dintre cele mai puternice figuri femine ale Orientului, o seducatoare Cleopatra, o figura feminina al carei nume este tinut in mod nedrept in umbra sau subapreciat. Septimia Zenobia a fost regina Palmyrei, un oras antic infloritor in Siria centrala pe care l-a condus intre anii 250-270 d.H. Nascuta Septima Bath-shabbi, Zenobia se trage dintr-o lunga si impresionanta linie siriana si etiopiana de regine, printre care si faimoasa regina de Sheba (regina de Saba.
Casatorita la anii adolescentei cu regele Odaenathus, Zenobia ii devine acestuia cea de-a doua sotie, daruindu-i un fiu si un “numar necunoscut de fiice”. Regele Palmyrei moare insa asasinat. Gurile istorice rele sustin ca Zenobia ar fi pus la cale sau ar fi fost implicata in complotul ucigas de la palat. Era singura cale pentru ca fiul sau sa succeada pe tron (Odaenathus avea deja un fiu cu prima sotie, insa acesta, la fel ca si tatal, a murit in mod misterios). Dupa moartea lui Odaenathus, Zenobia succede pe tron. Devine regina a Palmyrei pana cand fiul sau ar fi implinit varsta necesara pentru a deveni rege, proclamandu-se in mod oficial urmasa a Cleopatrei. FOTO: Herbert Schmalz -Zenobia, via wikipedia)
Trebuie sa-i recunoastem Zenobiei meritul extraordinar de a fi condus Palmyra spre o perioada de independenta, prosperitate si inflorire maxima cu maini pricepute de conducator experimentat. Orasul nu a fost botezat in van "mireasa desertului". Sub conducerea reginei, Palmyra devine un centru cosmopolit si stralucitor, un oras in care comertul favorizeaza prosperitatea si modernitatea, un oras in care mirodenii felurite, parfumuri cu mirosuri orientale, matasuri in culori variate, obiecte de arta romana si orientale te imbiau la colt de strada, un oras care a starnit din nou si altora pofta de a-l cuceri. Femeile anticului oras sunt infatisate ca purtand bijuterii sofisticate si straie ample, in culori vii, purtand parul prins elaborat, dar si pantaloni largi combinati cu tunici peste care se prindeau in talie braie policrome din matase.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară