Identitatea persoanei

Ma regasesc in ceea ce fac. Ma identific. Oamenii ma respecta si ma apreciaza. Nimic nu se misca fara mine. Nu mai am timp de nimic!


Apoi se intampla ceva.
Nu stiu exact ce, sau cand, pentru ca eram prins cu munca, cu inaintarea ierarhica, cu constructia, cu viata.

Sunt divortat. Imi zic ca pana la urma nu e mare lucru. Sunt un om puternic, viata merge mai departe.

Si totusi, nu e chiar asa.
Ca un castel de carti, se naruie totul.
Aventura extraconjugala nu mai are nici un farmec, renunt la tot.

Credeam ca eu tin familia, dar constat ca fara ea, sunt ‘nimeni’.
Trebuie sa ma re-inventez, iar asta nu o poti face de la o zi la alta.
E clar ca am devenit altcineva in timp, nu ma mai recunosc.
Simt ca trebuie sa o iau din nou, de la capat.
Am nevoie de cineva in ochii caruia sa-mi regasesc EU-l, in inima caruia sa ma oglindesc. Sa redevin EU, omul implinit. Totul sa aiba o ordine fireasca.

Dar partea cea mai dureroasa sunt copii.

Trebuie sa recunosc ca sunt intr-o criza de identate.

Raman fara locul de munca, iar eu dau vina pe soarta, care are ceva cu mine.
E de neinteles cum ieri puteam sa fiu omul cheie, sa fiu omul cautat de toata lumea, iar azi sa nu se mai deschida nici o usa.
Doar usi inchise.

Nu inteleg, iar lectia e dureroasa.


Imi pun viata pe hartie intr-un mod cat de cat atractiv si ies pe piata muncii.
Interviuri peste interviuri. Intrebari peste intrebari:
Va rugam sa ne povestiti despre dvs…
Cine sunteti? Nu, CINE sunteti dvs?
Va rugam sa va caracterizati!
Enumerati, va rugam, cinci calitati si cinci defecte ale dvs!
Care sunt realizarile dvs?
Ce ati facut in viata?

Trebuie sa joc un nou rol.
Rolul lui Superman gata de actiune, asa ca raspund la intrebari, cum vor ei sa auda.
Mai am putere sa fac asta, sa zambesc si sa zic ca totul e in regula, dar trebuie sa recunosc, macar intim, ca habar nu am raspunsurile la intrebari, daca ma raportez la ZIUA DE AZI SI LA CINE CREDEAM CA AM FOST IERI.

Azi, identitatea mea e mai confuza ca niciodata.

Poate in adolescenta mai cautam cu atata ardoare, mii de raspunsuri.
Diferenta e ca atunci, cel putin asa vad eu acum, atunci erau langa mine ai mei, desi nu apreciam acest lucru. Ei aveau raspunsuri la toate. Alaturi de ei era mult mai simplu!

---

---