7. Principiul Sacru al Directiei si al motivelor
Atunci cand urci pe o scara si vrei sa ajungi undeva, pasii tai, rand pe rand, conduc catre aceeasi tinta. Niciunul nu este mai important sau mai putin important decat celalalt, toti sunt importanti. Fiecare te duce catre celalalt si asa mai departe.
8 Principiul sacru al Disponibilitatii
In momentul in care crezi cu tarie si din tot sufletul in ceva anume si crezi ca este autentic, adevarat, mai devreme sau mai tarziu, intr-un anumit moment din timp, va trebui sa probezi si sa demonstrezi acel adevar. Mai devreme sau mai tarziu, ti se va cere sa pui in practica tot ceea ce ai invatat.
9. Principiul lui AICI si ACUM
Nu conteaza ACOLO, nu conteaza ATUNCI. Acolo si atunci te impiedica sa fii pe deplin fericit AICI si ACUM. Concentreaza asupra prezentului.
Traieste-l fara sa te gandesti la ceea ce a fost, la ceea ce va fi. Din trecut invata, nici mai mult nici mai putin, decat atat cat ai nevoie. Din viitor, ia-ti speranta.
10. Principiul Schimbarii
Universul ne atrage atentia atunci cand suntem pe un drum gresit si nu pe cel pe care ar trebui sa fim.Pentru a o face, unele lucruri si situatii se vor repeta, iar si iar, uneori chiar suparator, pana cand invatam sa o acceptam si sa ne bucuram de ceea ce aduce, pana cand ne invatam lectiile.
Oricat i ne-am opune, schimbarea este inevitabila. Mai devreme sau mai tarziu, tot va trebui infruntata.
11. Principiul Rabdarii si al Recompensei
Daca iti doresti ceva cu adevarat si este lucrul de care ai cu adevarat nevoie, nu te astepta sa il primesti peste noapte si in niciun un caz pe nemeritate.
O mare recompensa presupune un efort pe masura. Inarmeaza-te cu rabdare, depune eforturi pentru a ajunge la el, lupta pentru a-l merita, da-ti osteneala pentru el. Persista. Nu ceda prea devreme, prea curand. Recompensa vine in momentul in care esti pregatit.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri