Ziua sfanta a Craciunului

Incepea sa fie iarna de-a binelea pe strada. Mirosea a rece, a proaspat in aer, a sentiment nedefinit de iarna, de Craciun. Nu ningea, dar linistea strazii avea ceva specific, intalnit doar o data pe an, atunci cand inimile sunt mai deschise, chipurile mai fericite, mintile mai curioase, glasurile mai calde.

Era ca un cantec fara sunet, fara cuvinte, un zumzet nestavilit, neauzit, izvorat dintre pietrele caldaramului, dintre zidurile caselor, din ferestrele si usile ce chemau inauntru. Parca nici lumina lampioanelor de pe strada nu mai era aceeasi, parca umbrele caselor incepusera sa se miste, sa se prelinga, sa se imbratiseze intre ele si sa se legene alene intr-un ritm la fel de ludic si tandru. Iesea fum pe hornuri, iar valatucii de fum se indreptau si ei spre inaltimi in acelasi dans abia simtit. Dar nu, nu despre strada era vorba in acea seara.

Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit...

In capatul strazii, acolo unde se termina pavajul si casele pareau parca mai cuminti, mai modeste, lipsite de aroganta treptelor mozaicate si a acordurilor de pian ce se auzeau din locuintele din cealalta parte a strazii, se afla o casuta vesela, de o culoare ce amintea de obrajii imbujorati de copil venit de la joaca. Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit.

Deasupra usii, o coronita de brad. Acele se miscau usor, aproape nevazut, la fiecare adiere a vantului. Usa intredeschisa lasa sa se vada o haina agatata intr-un cui si o pereche de galosi murdari. In spatele ferestrelor aburite, peretii asudasera de caldura sarbatorii. Toata energia casei venea dintr-o bucatarie mica si colorata, cu o soba mica in care se framantau maruntaie de jaratec.

Un motan alb se asezase pe pervaz, leganandu-si coada grea in ritm lenes, privind cand afara, cand inauntru, la masa plina cu bunatati. Punctul de atractie era o albie de lemn asezata pe masa, intre bucate. In albie statea, ca un copilas in patut, invelita in straturi de faina si acoperita cu un servet, o coca galben-aurie care crestea vazand cu ochii, se intindea si se strangea ca un nou nascut care face primele miscari. Crestea si crestea, sufocandu-se de caldura de sub servetul cu care fusese acoperita albia, muncindu-se sa se elibereze.

Foto: Depositphotos

Garbo

Ultima actualizare: 19 Decembrie 2012 @ 04:12

• 
• 

Mai multe despre Garbo