Trei dorinte de Craciun sau Partitura unui Craciun de neuitat

Amintirea fiecarui Craciun mi se asaza in memorie ca fila unei carti pe care atunci cand o scriem, nu realizam ca o facem cu sangele nostru. Abia atunci cand numarul filelor creste, cand cartea e tot mai grea, simtim nevoia sa privim inapoi si sa revedem ce am scris, care fila e cea mai frumoasa, care fila ne trezeste cele mai vii amintiri…

In fiecare an cand ni se deschide in fata perspectiva altui Craciun, incercam sa-l transformam in ceva spectaculos, unic, pe care il vom tine minte toata viata. Ne dorim ca acesta sa fie cel mai frumos Craciun al nostru, neegalat de cele trecute si nici de cele care vor veni. Uneori chiar se intampla asa si Craciunul imaginat de noi depaseste ceea ce am visat.

Alteori, Craciunul nu ne indeplineste asteptarile si suntem dezamagiti, cumva frustrati, inselati… Dar de ce ar fi cineva dezamagit de Craciun si nu de el insusi, de oameni, de ceea ce a dat si a primit !? Nu. Craciunul nu ar trebui sa dezamageasca pe nimeni niciodata daca si-a indeplinit fagaduinta data lui insusi de a se dovedi bun, de a ierta, de a uita ceea ce trebuie uitat si de a tine minte ceea ce trebuie tinut minte.

Despre un Craciun care nu m-a dezamagit

Da, despre un Craciun care nu m-a dezamagit vreau sa va vorbesc si pe care, privind acum in urma cu o uriasa nostalgie si cu o dorinta teribila de a putea intoarce timpul inapoi, il voi reinvia pret de cateva minute, cat dureaza aceasta lectura. Il vor reinvia in fata unor ochi straini, dar pe care acum ii voi lasa sa priveasca pe scena vietii mele si sa-i priveasca si pe actorii principali interpretand fara sa stie partitura unui Craciun de neuitat…

Totul s-a petrecut acum aproape zece ani. Pentru mine e la fel de viu ca si cum s-ar petrece in fiecare an acelasi Craciun, cu aceeasi actori, usor atinsi de timp…

Ne pregateam de un nou Craciun impreuna cu cele doua fiice ale noastre si de aceea cu lista de cumparaturi in mana, am ajuns la un mare supermarket situat la intrarea in Bucuresti. Ca de obicei, sotul meu care isi dramuieste la maximum timpul, ne indeamna sa nu pierdem timpul sa ne zgaim la rafturi.

‘Nu ne trebuie nici un produs de acolo… sa ne grabim deoarece de aici plecam la tara… este deja tarziu… nu trebuie sa ajungem pe intuneric’, ne repeta tata inainte de a ne avanta printre rafturi cu o placere teribila in ciuda faptului ca bugetul de care dispunem nu este foarte mare.

Garbo

Ultima actualizare: 19 Decembrie 2012 @ 05:12

• 
• 

Mai multe despre Garbo