Dupa luni de framantari, de cautari de solutii si caiete intregi scrise cu vise si planuri, m-am hotarat!!
In acea noapte am luat decizia sa o iau de la capat pe un alt drum, pentru ca meritam o noua sansa la viata, meritam mai mult pentru mine si pentru copilul meu.
Mi-am dat seama ca, pentru a-mi schimba viata, trebuie sa renunt la tot ceea ce imi face rau, la tot ceea ce nu e in concordanta cu mine si cu principiile mele, sa las in urma tot ceea ce nu rezoneaza cu inima si cu dorintele mele.
Zis si facut!
Desi eram singura, cu un copil de 1 an, am plecat de acasa si am luat-o de la zero. Am schimbat orasul, am schimbat jobul, am renuntat la tot pentru o viata noua. Consider ca aceasta este una dintre deciziile cele mai bune pe care le-am luat. Am avut curajul sa infrunt “gura lumii”, familia, societatea si pe orice binevoitor care imi spunea ca e mai bine sa ma sacrific pentru copil. Este oare, intr-adevar, un sacrificiu sa traiasca intr-o familie in care parintii se cearta mereu? Cu o mama trista si neimplinita? In aceste conditii, se poate oare copilul dezvolta armonios? Pot eu fi un model de viata pentru el? Cu siguranta nu!
Acum 2 ani si jumatate, ma aflam pe marginea prapastiei, proaspat divortata, mama a unui copil de un an. Astazi sunt o femeie implinita si o mama mandra a unui copil de 3 ani si jumatate. Acum lucrez in fiecare zi cu pasiune, sunt propriul meu sef si sunt libera financiar. Pot sa lucrez la fel de bine si de acasa, si dintr-o cafenea din orasul meu, si la fel de bine si de pe o plaja din Tenerife. Nu ma mai constrange nimeni si nimic si consider ca acesta este cel mai mare castig al meu: LIBERTATEA.
Aceasta carte include procesele si planurile de actiune pe care le-am folosit dupa separare si divort pentru a ma tine pe linia de plutire si, mai apoi, pentru o viata de succes la care nu mai speram atunci cand eram pe marginea prapastiei. Chiar daca la inceput a trebuit sa sap adanc dupa solutii, chiar daca m-am zbatut si am suferit, dupa luni de chin in care imi venea sa zac in pat cu un butoi de inghetata in mana, am gasit iesirea si, nu numai ca am gasit luminita, dar mi-am gasit si “steaua norocoasa” care m-a ajutat sa traiesc viata frumoasa pe care o am astazi. In aceasta carte sunt povestile si experientele unei femei, ca si tine, care s-a lovit de toate problemele si situatiile prin care poate trece o femeie.
Aceasta carte iti va fi de foarte mare folos daca esti o adolescenta la inceput de drum in cautarea unui sens in viata.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară