Asteptam tot timpul ca ceva din exterior sa se schimbe pentru ca noi sa fim fericite. Asteptam ca iubitul sa se schimbe, pentru ca noi sa fim fericite. Asteptam o marire de salariu, ca noi sa fim fericite. Asteptam sa ne mutam in alta parte, sperand si dorind ca asa vom deveni fericite. Asteptam o vacanta, pentru ca noi sa fim fericite. Tot timpul suntem in asteptarea a ceva, crezand ca dobandirea acelui ceva ne va aduce fericirea.
Ne dam fericirea de moment pentru o asteptare de-o viata a ceva ce pare sa nu mai vina niciodata. Ne punem asteptari ca de data asta cu siguranta va fi mai bine decat a fost pana acum. Incercam din rasputeri sa facem alegerile corecte ale vietii noastre, crezand ca asa totul se va rezolva, iar de acum inainte vom fi scutite de suferinte. Facem intotdeauna alegeri din teama de a nu mai suferi. Traim tot timpul in rezistenta si in incercarea epuizanta de a controla tot ceea ce se petrece sau urmeaza sa se petreaca in viata noastra. Vrem sa stim totul despre toata lumea. Vrem sa stim totul despre viata noastra, despre cum va fi si daca va fi. Vrem sa fim tot timpul apreciate, iar un singura mica parere rautacioasa la adresa noastra ne da peste cap tot paradisul.
Atat de instabile emotional suntem. Atat de putina incredere avem. Atat de putin ne cunoastem. Si eu, una, am traversat de-a lungul vietii o multime de astfel de momente. Am tot asteptat ca ceva din afara sa se petreaca ca eu sa-mi gasesc fericirea. Am tot asteptat un cuvant de apreciere, pentru ca eu sa ma simt bine in pielea mea. Am tot incercat sa controlez totul in viata ta, iar la cea mai mica scapare din ochi, totul s-a prabusit, iar eu am ramas in suferinta.
Asta, pana la un punct. In care m-am saturat sa astept. In care m-am saturat sa ma doara. In care am obosit sa lupt. Am obosit sa cer. Am obosit sa astept.
Chiar daca dureros, acel moment cred ca fost cea mai mare binecuvantare a vietii mele. A fost apelul meu de trezire. A fost momentul in care am putut, pentru prima oara in viata mea, sa stau fata in fata cu toate durerile mele si sa le accept. Efectiv, sa accept viata asa cum este si sa incetez sa ma mai plang. Sa incetez sa mai arunc in ceilalti cu nemultumirile si cu neincrederile mele. Am incetat sa ma mai identific cu viata mea exterioara si cu neajunsurile sale. Am incetat. Am renuntat la lupta. Am ridicat steagul pacii. Am ales sa fac pace cu mine, cu viata si cu toate suferintele mele.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară