Desincronizare

M-am trezit cu o stare ciudata de neliniste. Era luni, insa imi luasem liber. De-abia m-am ridicat si am dat la o parte draperia bleu. Cerul era gri. Nicio pata de albastru, de alb sau de soare. Ma dureau oasele, dar stiam ca nu pot sta in casa. De fapt, ma asezasem intr-un fotoliu, imi aprinsesem o tigara si priveam departe. Printre cerul fara de culoare, printre blocurile inalte, rataceam in golul din care nu ma mai puteam intoarce. Am stiut, insa, ca de vina era absenta ta. Casa aia mica, dar atat de pustie imi facea rau.

Apoi am decis ca, pentru prima oara, sa plec in cautarea ta. Era o nebunie, stiam. Ridurile mi se adanceau cand imi mijeam ochii si ma gandeam cat de nebuneasca era ideea aia ce pusese stapanire pe mine. Dar n-am mai putut. N-am mai putut sta asa, lancezind la un birou fara sa fac nimic.

Era deja ora 11.00 cand am intrat in prima cafenea ce mi-a iesit in cale. Era aproape goala, dar nu conta. Am privit pe furis fiecare chip ce s-a intors in directia mea. Imi sorbeam cafeaua si ma faceam ca citesc o revista frantuzeasca. De-abia traduceam cate-o propozite, doua, insa gandurile mele erau in cautarea ta. Imi spuneam ca mi-ar fi de ajuns o grimasa, un gest, o privire. Atat. Si as sti. De fapt, voiam sa ma conving ca nu aveam sa dau gres. M-am uitat din nou la ceas. Era 12.00. Era, poate, prea devreme.

Apoi m-am incurajat singura sa nu renunt. Poate iti luasei liber ca si mine, poate suferisei un accident si acum erai in concediu medical, cutreierand strazile si tanjind dupa gura aia de speranta ce avea iti readuca pofta de a trai. As fi putut scrie o carte cu toate motivele pentru care nu trebuia sa renunt la mica mea misiune secreta si aproape imposibila.

Am coborat la metrou, intrebandu-ma in ce directie s-o apuc. Poate stateai in Tineretului sau poate in Aviatorilor. Sau poate chiar la Victoriei. Sau poate in Drumul Taberei si ar fi trebuit sa iau troleul, habar nu aveam pe care. M-am trezit stand ingandurata pe un scaun albastru, uitandu-ma din nou in van, la panourile publicitare din fata mea. Imi vedeam reflexia. Faptura aia micuta si rosie de la pardesiul meu uzat astepta. De-abia atunci mi-a trecut prin minte. Ce ar fi sa astept chiar acolo. La Universitate.

Foto interior: Depositphotos

Garbo

Ultima actualizare: 19 Februarie 2013 @ 04:02

• 
• 

Mai multe despre Garbo