Apus peste dragoste si Gara de Nord

Si, pe cand intalnesti terasa din colt, cu scaune verzi, la care un tigan cu mustata intoarsa te priveste fix in timp ce bea dintr-o bere, incerci sa numeri cate iubiri date la gunoi ai avut. Incerci sa le dai un chip, un nume, o poveste. Te sperie ca trecutul a lasat atatea urme peste tine. Florareasa din colt iti zambeste, ca si cum ar sti ca n-o sa cumperi niciodata flori de la ea, dar nici tu nu ai primit vreodata flori atat de frumoase ca ale ei. Si, in parte, desi nici asta nu iti mai amintesti cu exactitate, crezi ca are dreptate.

Mai faci doi pasi, dar te opresti si firul amintirilor se rupe brusc. In fata ta, pe trotuar, sta aruncata o seringa tocmai folosita. Privesti in sus, spre balcoanele inchise, parca parasite. Ti-e teama de ce poveste ascunde si seringa aia, intocmai ca iubirile daunatoare si dependente, asemanatoare mai mult prafurilor albe, ametitoare, dar atat de letale. De-astea, Slava Domnului, nu ai avut! Pleci, nu intorci privirea si maresti pasul. Iti controlezi ceasul si nu iti convine ca esti iar pe muchie de cutit.

Microbuzul tau pleaca la 9 fara un sfert si e deja fara 20. Alergi, doi tiganusi in fata ta se joaca, dar se opresc pentru a te privi mai bine. Privirea le e dojenitoare de parca ar sti ca microbuzul e doar un pretext, iar tu fugi departe, de iubiri ce au fost dar n-ar fi putut rezista. Cladirile alea vechi, aproape parasite, de langa autogara capata dintr-o data o culoare ciudata, asa ca te intorci si privesti soarele ce se zareste acum dintre nori. Se pregatea sa apuna peste coltul ala de lume. Sa mai ascunda mizeria, tristetea sau doar oamenii uitati prea repede.

Ajungi intr-un final la microbuz si intinzi banii soferului care, ca de fiecare data, are chef de glume si mistouri. Il privesti de sus, nu ii raspunzi. De acolo de unde vii tu, nu cunosti cuvinte care ar putea sa ii intoarca nesimtirea. Masina porneste si inca o data dai drumul firul amintirilor. De la radio, insa, peste timp, lumi si civilizatii, cineva iti trimite un mesaj. Nu e scris numele tau, nu e o scrisoare pe care sa o atingi ori de cate ori ti se pare ca e doar amagire, dar stii ca versurile si acordurile alea sunt, de fapt, destinate tie.

Zambesti eliberator, iti lasi capul pe spatarul scaunului si privesti apusul care se lasa peste Gara de Nord. Inchizi pentru totdeauna sertarul fostelor iubiri. Iti dai seama ca, pur si simplu, toti cei care iti atinsesera inima la un moment dat devenisera dintr-o data doar simpli oameni pe care obisnuiai sa ii cunosti, sa ii lasi in viata ta, dar care nu supravietuisera probei timpului.

Un articol de MARINA RASNOVEANU

Foto homepage si interior: Sxc.hu

Garbo

Ultima actualizare: 21 Februarie 2013 @ 05:02

• 
• 

Mai multe despre Garbo