Un trecut ce ar fi trebuit sa insemne prezent

Am fost de cand ma stiu ambitioasa. Nu cunosc vreun alt cuvant care sa ma defineasca mai bine. Odata credeam ca e cea mai mare calitate a mea, acum cred ca a a fost de fapt calea mea spre pierzanie. M-am nascut intr-o familie modesta de la tara si am urat asta. Un cliseu binecunoscut, nu? De ce? Nici eu nu stiu, presupun ca asa mi-a fost scris. Nu imi aduc prea multe aminte despre copilarie, dar stiu ca tot ceea ce imi doream era sa plec de acolo cat mai repede.

Si asa am facut. Satul meu era destul de aproape de Constanta asa ca am decis sa imi creez un drum acolo si o perioada chiar am crezut ca am reusit. Un timp chiar am crezut ca noi si numai noi ne modelam destinul dupa bunul nostru plac....azi mi-as dori sa fi crezut cu tarie in ideea de destin si nu de liber arbitru si sa ma las purtata de viata fara sa mai planific atat tot ce aveam de facut.

Mi-am stabilit exact toate prioritatile: sa urmez o facultate, sa am un job stabil, bine platit, sa imi cumpar o casa a mea, si nu la tara, sa fiu o doamna respectabila, asa cum, gandeam eu, nu as fi putut fi in satul meu natal. Contrar tutoror asteptarilor, planurile mi-au iesit ca la carte asa ca m-am indepartat tot mai mult de familia mea.

Au urmat ani in care mi-am consolidat cariera si am trait convinsa fiind ca sunt pe drumul cel bun. Nu stiam insa sau nu vroiam sa accept faptul ca fiecare zi care trecea imi aducea din ce in ce mai aproape singuratatea. Singuratatea isi facea loc in viata mea, parand a fi tributul pe care trebuia sa il platesc pentru un pact facut in trecut.

Avusesem un vis si mi-l implinisem iar dupa aceea viata mea parea ca sta in loc, asteptand ceva sau terminandu-se brusc de parca as fi luat-o pe un drum infundat. Nu mi-am dat seama de asta mult timp, salvarea mea a fost sunetul strident al telefonului dintr-o dimineata rece de toamna. Era sora mea. Vroia sa ma cheme acasa pentru ca mama era pe moarte si vroia sa ma vada pentru ultima data.

Atunci, un sentiment rece si infiorator imi cuprinse tot corpul de parca incepeam sa constientizez tot ceea ce facusem. Nu ma simteam vinovata fata de parintii mei sau de fratii mei. Le trimisesem in mod constant bani, treceam rareori pe la ei, dar atunci, la aflarea acelei vesti, m-a cutremurat gandul ca mama se duce, iar eu trebuie sa ajung iar in locul de care fugisem asa mult timp.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo